Stocurile obligatorii de gaze pentru iarna viitoare scad cu 13%

Economica.net
06 04. 2020
inmagazinare_gaze_92257900

Furnizorii de gaze naturale trebuie să aibă stocuri cumulate de gaze de 20,54 milioane MWh, până la sfârşitul lunii octombrie, potrivit unei decizii a ANRE, aprobată recent. Stocul este cu aproape 13 % mai mic decât cel pentru iarna trecută, având în vedere că obligaţia minimă de înmagazinare a fost de 23,5 milioane MWh.

Cel mai mult au scăzut, în termeni de volum, stocurile obligatorii pentru consumatorii finali casnici, la 8,6 TWh, faţă de 10,3 TWh iarna trecută. Pentru producătorii de energie termică (numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației), obligaţia de stocare este şi ea mai miă, de 2,8 TWh, în scădere faţă de cei circa 4 TWh de iarna trecură. Stocul obligatoriu de constituit pentru clienţii finali non-casnici creşte puţin, la 9,15 TWh, faţă de cei 9, 04 TWh aferenţi iernii trecute.

Toată lumea stochează mai puţin, doar Petrom mai mult

Ca de obicei, Companiile care trebuie să stocheze cel mai mult sunt cei doi mari furnizori, Engie şi E.On. Engie, dar obligaţiilor lor scad. E.On are, pentru iarna viitoare, o obligaţie de înmagazinare de 4,8 TWh, faţă de cele 5,6 anul trecut, iar Engie de 5,96 faţă de cele 6,75. Romgaz are 3,2 TWh, cu un miliard sub cele 4,2 de anul trecut. Petrom are o obligaţie de 3,7 TWh, ceva mai mult faţă de cele 3,6 TWh e anul precedent, ceea ce ar putea arăta că Petrom a câştigat mai mulţi clienţi faţă de ce avea anul precedent.

Din cauza iernii blânde şi a scăderii consumului, dar şi a faptului că furnizorii au înmagazinat şi peste cantităţile la care erau obligaţi de ANRE în sezonul rece care a trecut, există destul de mult gaz înmagazinat în România rămas neconsumat (19,1 TWh, 57% grad de umplere la 25 martie).

Citeşte şi:

Tarifele de înmagazinare a gazelor s-au modificat. Operatorii sunt încurajaţi să nu scoată gazele din depozite