Stoenescu, către românii din străinătate: Vă invit să vă înscrieţi în Registrul electoral

Ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Dan Stoenescu, i-a invitat sâmbătă, într-un video live pe pagina oficială de Facebook, pe românii din străinătate să se înscrie în Registrul electoral, scrie Agerpres.
Economica.net - S, 30 ian. 2016, 10:45
Stoenescu, către românii din străinătate: Vă invit să vă înscrieţi în Registrul electoral

„Ca votul să se desfăşoare în condiţii optime, vă recomandăm să vă înscrieţi în registrul electoral, astfel se pot organiza mai multe secţii de votare mai aproape de reşedinţa dvs. Dacă autorităţile pot estima numărul de alegători, atunci se pot asigura condiţiile necesare pentru desfăşurarea procesului electoral. Vă invit pe toţi cetăţenii din străinătate să vă înscrieţi în acest registru”, a afirmat, sâmbătă, Stoenescu, în cadrul menţionat.

Anterior, în cursul dimineţii, Ministerul Afacerilor Externe anunţase, într-un comunicat, că ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni se va afla în direct cu românii de pretutindeni, pe pagina oficială de Facebook Dan Stoenescu.

„Românii interesaţi de subiectul votului prin corespondenţă sau de situaţia comunităţilor româneşti din vecinătate sunt aşteptaţi, începând cu ora 11,00, să îi adreseze întrebări, în direct, ministrului delegat. Campania #DialogFaraFrontiere, realizată în premieră în România, face parte dintr-o serie de măsuri destinate transparentizării şi facilitării comunicării nemijlocite cu românii de pretutindeni şi promovării noilor modalităţi de vot pentru românii din străinătate”, arăta comunicatul MAE de sâmbătă.

În cadrul aceluiaşi dialog, ministrul Dan Stoenescu a amintit că votul prin corespondenţă se aplică numai la alegerile parlamentare.

„Dacă vă aflaţi la rude în străinătate sau în vacanţă, nu puteţi vota, a precizat Stoenescu.

El a arătat că votul românilor din străinătate este extrem de important, precizând că astfel cei din Diaspora pot rămâne conectaţi şi să aducă o schimbare în bine în ţară.

Potrivit legii, românii din străinătate se pot înscrie în Registrul electoral începand cu 1 aprilie.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Dascălu, BCR: Rata dobânzii de referință va rămâne neschimbată până la ședința din februarie 2026. Inflație la 7,5% pe tot anul 2025
Ciprian Dascălu, BCR: Rata dobânzii de referință va rămâne neschimbată până la ședința din februarie 2026. Inflație ...
După decizia BNR de menținere a dobânzii de politică monetară la 6,5%, Ciprian Dascălu, economistul șef al BCR, anunță că prima tăiere a ratei dobânzii cheie va avea loc probabil la......
Lichiditatea băncilor se evaporă. Dobânda ROBOR crește la 7,5% până la finalul lui 2025, din cauza inflației – Analiști
Lichiditatea băncilor se evaporă. Dobânda ROBOR crește la 7,5% până la finalul lui 2025, din cauza inflației – ...
ROBOR s-ar putea situa la 6,5% - 7,5% sau chiar 8% la sfârșitul anului, pentru a îngloba inflația, arată Adrian Codirlașu, ...
Companiile auto chineze se extind agresiv în Europa
Companiile auto chineze se extind agresiv în Europa
Constructorii chinezi de automobile se extind în Europa mizând pe prețuri competitive în diferite segmente de piață ...
SUA impun sancțiuni împotriva raportorului special al ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese
SUA impun sancțiuni împotriva raportorului special al ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese
Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio a anunţat miercuri că Statele Unite ale Americii vor impune sancţiuni împotriva ...