Stolojan îl corectează pe Băsescu: Există bani pentru pensii
Theodor Stolojan a declarat, într-un interviu acordat ziarului Ring, că, în calitate de fost ministru al finanţelor, ştie că atunci „când faci un buget şi există o cerinţă de finanţare şi spui că nu ai bani, înseamnă că nu este o prioritate pentru tine”.
„Pentru că bugetul are bani. Că vrem să îi dăm la investiţii, e o decizie politică, una care priveşte viitorul acestei ţări, dar eu, când mă apuc să fac bugetul, ştiu că am încasări şi cheltuieli. Am obligaţii faţă de profesori, faţă de spitale, faţă de pensionari, faţă de investiţiile publice. Sigur, preşedintele a arătat o realitate: nu avem bani, pentru că vrem să îi alocăm pentru investiţii, că asta înseamnă dezvoltare, creştere economică şi facem bani şi pentru consum, pentru pensii, pentru salarii în sectorul bugetar. Dar din punct de vedere pur economic, când spui că nu ai bani la un buget public pentru ceva, înseamnă că acel ceva nu este o prioritate printre obiectivele pe care ţi-ai propus să le finanţezi din bugetul respectiv. Altfel aş putea foarte bine să tai investiţiile şi să cresc pensiile sau salariile, dar asta înseamnă să punem o piedică serioasă speranţelor de dezvoltare pentru România”, a spus Stolojan.
Întrebat dacă împărtăşeşte opinia exprimată de şeful statului cu privire la îngheţarea pensiilor şi salariilor, Stolojan a spus că „România are nevoie şi de una, şi de alta, şi de investiţii, şi de consum”.
„Da, acum avem nevoie de mai multe investiţii. Gândiţi-vă că pensionarii au pierdut foarte mult din puterea de cumpărare din cauza inflaţiei din tot aceşti ani. Practic, din 2010-2011, iată acum 2012, cel puţin primele şase luni, preţurile au crescut şi vor creşte în continuare, puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut, la fel şi a salariaţilor din sectorul bugetar, or, asta reprezintă consum redus, iar acesta înseamnă implicit producţie redusă sau import mai mic”, a explicat Stolojan.
Fostul consilier prezidenţial a adăugat că „pensionarii fac consum, iar, dacă restrângi consumul, nu ai creştere economică”.
„Consumul înseamnă cerere de produse şi servicii, şi pe partea cealaltă există o ofertă de produse şi servicii care va răspunde la această cerere. Asta este o problemă. A doua problemă este ce fel de investiţii vrei să faci şi dacă, de exemplu, aloci bani pentru investiţii care a doua zi devin cheltuială în bugetul primăriilor, gen bazine de înot, săli de sport în comune care au câteva sute de locuitori. De exemplu, dacă vă duceţi la Tusla, spre Mangalia, găsiţi săli de sport una după alta. Eu nu spun că este rău să ai săli de sport, dar, în fiecare etapă, România trebuie să îşi fixeze priorităţile. Sălile de sport nu sunt obiective de investiţii care să conducă la amplificarea, de exemplu, a capacităţii de export a României”, a apreciat Stolojan.