Stolojan: O provocare majoră în timpul negocierilor privind Brexit va fi coordonarea poziţiilor celorlalte 27 de ţări membre

O provocare majoră în timpul negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi coordonarea poziţiilor celorlalte 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, a estimat marţi, la Bruxelles, preşedintele delegaţiei române în grupul europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), Theodor Stolojan, într-o întâlnire cu un grup de jurnalişti români.
Economica.net - mar, 28 feb. 2017, 09:56
Stolojan: O provocare majoră în timpul negocierilor privind Brexit va fi coordonarea poziţiilor celorlalte 27 de ţări membre

Eurodeputatul român a declarat că negocierile cu Marea Britanie cu privire la Brexit vor avea ca principiu faptul că ‘nimic nu este agreat decât atunci când totul este agreat’, iar în acest proces de negociere Parlamentul European va face un raport care va exprima poziţia sa politică.

Interesul major al Marii Britanii, inclus deja în ‘carta albă’ elaborată de guvernul de la Londra, este accesul în continuare la piaţa unică europeană. În acelaşi timp, celelalte state membre doresc ca britanicii să respecte cele patru libertăţi (libera circulaţie a persoanelor, libera circulaţie a bunurilor, libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a capitalurilor).

O altă provocare în timpul negocierilor privind Brexitul va fi reprezentat, în opinia eurodeputatului PPE, de numărul mare de regulamente şi directive europene aplicate în Marea Britanie (20.833) şi, implicit, de faptul că procesul schimbării acestora va dura ‘ani de zile’.

În Marea Britanie lucrează în prezent 3,4 milioane de cetăţeni din celelalte state membre ale UE şi 1,2 milioane de britanici muncesc în UE-27 (statele rămase în UE după Brexit).

După ce Curtea Supremă a Marii Britanii a constrâns-o pe şefa guvernului britanic Theresa May să consulte Parlamentul, aceasta se află într-o cursă contracronometru dacă doreşte, aşa cum a promis, să înceapă procedura de ‘divorţ’ de Uniunea Europeană până la finalul lunii martie.

Premierul britanic s-a angajat să lanseze acest ‘divorţ’ de UE până la finalul lunii martie 2017 şi să respecte acest calendar, în urma referendumului din 23 iunie 2016 prin care s-a decis Brexitul. La începutul acestei luni, cotidianul britanic The Times a relatat că şefa guvernului britanic va declanşa Brexitul la 9 martie.

Te-ar mai putea interesa și
Leul s-a apreciat în raport cu euro
Leul s-a apreciat în raport cu euro
Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0963 lei, în creştere cu 0,43 bani (+0,08%) faţă de cotaţia......
Târgurile de Crăciun organizate de PMB la București au atras peste 1,5 milioane de vizitatori
Târgurile de Crăciun organizate de PMB la București au atras peste 1,5 milioane de vizitatori
Peste 1,5 milioane de vizitatori, 30 de zile pline de evenimente şi zeci de concerte live este bilanţul celor trei târguri ...
Marvel pregătește o avalanșă de seriale în 2026
Marvel pregătește o avalanșă de seriale în 2026
În 2026 va avea loc un adevărat val de seriale Marvel - „Wonder Man", „Daredevil: Born Again" (Daredevil: Renaşterea) ...
Restricţii de circulaţie pe DN7 pentru vehiculele peste 7,5 t în perioada Anului Nou
Restricţii de circulaţie pe DN7 pentru vehiculele peste 7,5 t în perioada Anului Nou
Restricţii de tonaj pe DN7 au fost introduse în ultima zi a anului 2025 şi în primele două zile ale anului viitor, informează ...