Stolojan reclamă „voci din sectorul bancar” care „nu au interes” ca România să intre în zona euro

Theodor Stolojan acuză că "voci din sectorul financiar-bancar" care au interese ca România să nu intre în zona euro, spun că ţara noastră nu este pregătită să adopte moneda europeană, europarlamentarul PDL spunând că "te apucă greaţa când îţi dai seama de manipulările care se fac în această ţară".
Economica.net - vin, 07 feb. 2014, 19:41
Stolojan reclamă

În discursul său susţinut vineri, la Piteşti, în cadrul unei dezbateri pe tema Parlamentului European şi a forţei de muncă în Uniunea Europeană, eurodeputatul Theodor Stolojan a făcut comparaţia între unii dintre oamenii de afaceri care spuneau înainte de 2007 că România nu este pregătită să intre în Uniunea Europeană şi cei care afirmă acum că România nu este şi nici în zece ani nu va fi pregătită să intre în zona euro.

„Vreau să vă atrag atenţia şi vă spun cu toată sinceritatea: fiţi foarte atenţi cine dă mesajele în România. Eu îmi amintesc că înainte ca România să intre în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, erau oameni de afaceri care spuneau că România nu e încă pregătită pentru Uniunea Europeană”, a afirmat europarlamentarul.

Theodor Stolojan a atras atenţia asupra „vocilor” care acum susţin că România nu este pregătită să intre în zona euro şi a spus că aceste voci, care provin din sectorul financiar-bancar, au interesul ca ţara noastră să nu adopte moneda europeană pentru că băncile câştigă bani foarte uşor doar prin acordarea de credite în euro cu dobânzi mult mai mari decât cele din ţările care au această monedă.

„Acum, dacă vă uitaţi, când se pune problema dacă România e pregătită să intre în zona euro sau nu, iarăşi avem o serie de voci care vin de data asta din cu totul altă parte: vin din sectorul financiar-bancar. Declaraţii: dom’le, România nici în zece ani nu va fi pregătită să intre în zona euro. Aceste voci din sectorul bancar sunt voci cărora nu le convine ca România să fie în zona euro. De ce? Pentru că la ora actuală, spre exemplu, băncile din România folosesc încă 20 la sută din resursele lor cu care creditează România de la băncile-mamă care sunt în zona euro şi care se împrumută acolo cu unu la sută şi cei de aici dau creditele în euro cu cât dau, cu şase, cu şapte . Deci trăiesc din diferenţa asta foarte bine, ca să nu mai vorbesc speculaţii pe variaţia cursului leu – euro şi aşa mai departe”, a afirmat Stolojan.

Acesta a adăugat că o ţară poate fi competitivă la orice nivel de dezvoltare şi că „te apucă greaţa când vezi manipulările din ţara asta”.

„Dacă România ar produce numai Duster şi Logan, două produse competitive, (…) nu poate intra în zona euro? Cum să nu poată intra? România, ca şi orice alt stat membru din UE, poate intra în zona euro atât timp cât veniturile se află în corelaţie cu productivitatea. Dacă reduc România numai la produs de mături pot intra în zona euro atât timp cât veniturile mele sunt în corelaţie cu productivitatea pe care o am la mături. Am insistat pentru că te apucă greaţa când îţi dai seama de manipulările care se fac în această ţară vizavi de lucruri care sunt esenţiale, în fond pentru România”, a mai spus europarlamentarul democrat-liberal.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...