Stoltenberg: Felicit România pentru eforturile majore de a creşte bugetul pentru apărare la 2% din PIB în 2017

Economica.net
17 02. 2017
sediul_nato_69510800

‘Felicit România pentru eforturile majore de a creşte bugetul pentru apărare la 2% din PIB în 2017. Într-o lume cu ameninţări complexe şi în evoluţie, este nevoie atât de bugete mai mari pentru apărare, cât şi de o mai justă împărţire a sarcinilor’, a subliniat joi Stoltenberg, într-o declaraţie transmisă de serviciul de presă al NATO.

‘România oferă ambele – fiind un exemplu de urmat şi de către alţi Aliaţi’, a mai precizat secretarul general al NATO.

El a afirmat de asemenea că România dă dovadă de leadership prin găzduirea unei brigăzi multinaţionale, întărind prezenţa NATO în flancul sud-estic al Alianţei.

‘Salut călduros angajamentul puternic al României faţă de NATO, deopotrivă prin trupe şi prin buget’, a spus Stoltenberg.

Conform proiectului de buget pe anul 2017, România va aloca 2% din Produsul Intern Brut pentru Ministerul Apărării Naţionale.