Stoltenberg: Rusia este capabilă să atace Ucraina foarte repede

Economica.net
16 06. 2015
ox281265770636285458_87420300

‘Acest lucru stârneşte îngrijorare. Aş vrea să subliniez că acordul privind încetarea focului are o importanţă deosebită pentru toate părţile (implicate) şi orice încercare de a extinde teritoriul aflat sub controlul separatiştilor va fi inacceptabilă pentru comunitatea internaţională’, a subliniat Stoltenberg.

În afară de aceasta, secretarul general al NATO a îndemnat din nou puterea de la Kremlin să-şi retragă trupele şi tehnica militară din estul Ucrainei.

‘Îi cerem Rusiei să înceteze destabilizarea intenţionată a Ucrainei de Est, să înceteze sprijinul acordat separatiştilor, să-şi retragă trupele şi tehnica militară din Ucraina şi de-a lungul frontierei cu ea şi să susţină soluţionarea politică a conflictului’, a subliniat Stoltenberg.

De asemenea, secretarul general al NATO este de părere că îndeplinirea totală a acordurilor de la Minsk constituie ‘singura cale spre pace’.

‘Este foarte important, ca toate părţile implicate să respecte regimul de încetare a focului şi să îndeplinească acordurile de la Minsk’, a spus Stoltenberg.