Stoltenberg: Uşa NATO este deschisă pentru Ucraina

Economica.net
24 11. 2014
69850c04_c8c6_11e3_a41a_0025b511226e_97355700

”Uşa este încă deschisă. Îmi amintesc că la summitul de la Bucureşti am decis ca Ucraina să devină stat membru (al Alianţei). Această decizie este încă valabilă dacă Ucraina va îndeplini criteriile de aderare”, a afirmat Stoltenberg, în cadrul sesiunii Adunării Parlamentare a NATO ce are loc la Haga, după cum relatează RIA Novosti.

El a adăugat că această problemă privind apartenenţa Ucrainei la NATO nu a fost luată în discuţie în ultimii ani întrucât această ţară are statut de stat nealiniat.

De amintit că majoritatea prooccidentală din noul parlament ucrainean (Rada Supremă) a fixat ca prioritate aderarea Ucrainei la NATO, angajându-se să modifice până la sfârşitul anului legislaţia naţională pentru ‘a anula statutul de stat nealiniat’, potrivit unui acord de coaliţie făcut public vinerea trecută.

Legat de acest subiect, ministrul rus de externe Serghei Lavrov declara recent că extinderea ‘nesăbuită’ şi ‘fără întrerupere’ a blocului militar nord-atlantic este o greşeală care ‘subminează stabilitatea Europei’, iar Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, afirma că Moscova are nevoie de ‘garanţii de 100% că nicio ţară nu se va gândi la aderarea Ucrainei la NATO’. Această ultimă solicitare din partea Moscovei a fost calificată de NATO ca fiind ‘ruptă de realitate’, purtătoarea sa de cuvânt Oana Lungescu afirmând că extinderea organizaţiei ţine exclusiv de competenţele sale.