Storia: Apartamentele s-au scumpit, în medie, cu 10% în 2024

Anul 2024 a adus o creștere semnificativă a prețurilor pe piața imobiliară din România, apartamentele de vânzare fiind, în medie, cu 10% mai scumpe decât în 2023, conform raportului anual realizat de Storia. Preferințele românilor s-au schimbat în 2024, apartamentele cu trei camere devenind cele mai căutate (51%) față de apartamentele cu două camere, care au fost preferate în 2023.
AGERPRES - mar, 17 dec. 2024, 17:09
Storia: Apartamentele s-au scumpit, în medie, cu 10% în 2024

În ceea ce privește dinamica tranzacțiilor, Bucureștiul a fost orașul în care proprietățile s-au vândut cel mai rapid.

„În 2024, interesul cumpărătorilor s-a îndreptat către apartamentele cu trei camere, care au devenit cele mai căutate, față de cele cu două camere, care au fost preferate în 2023. De asemenea, am remarcat o creștere semnificativă a implicării cumpărătorilor, reflectată în numărul crescut de contactări față de anul precedent. Pentru noi este important să urmărim îndeaproape aceste schimbări și să le oferim utilizatorilor noștri informațiile necesare pentru a înțelege cum evoluează piața”, a declarat Monica Dudău, Senior Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare.

Piața imobiliară în 2024: Prețuri, tranzacții rapide și preferințe în căutări

În 2024, piața imobiliară din România a înregistrat o creștere de 10% a prețurilor apartamentelor, comparativ cu anul anterior. Astfel, prețul mediu al unui apartament nou a ajuns la 1.840 euro/mp, cu o creștere de 10% față de 2023. De asemenea, apartamentele vechi au înregistrat o valoare medie de 1.661 euro/mp, ceea ce reprezintă o majorare de 11% față de anul trecut.

În București, prețul mediu solicitat a fost de 1.904 euro/mp (+10% față de 2023), în timp ce în Cluj-Napoca un apartament s-a vândut, în medie, cu 2.737 euro/mp (+10%). Prețurile medii de achiziție au crescut și în alte orașe mari din țară în 2024: Iași – 1.609 euro/mp (+11% față de 2023), Constanța – 1.747 euro/mp (+7%) și Timișoara – 1.621 euro/mp (+9%). Cele mai mari creșteri de preț au fost înregistrate, însă, în Arad și Sibiu (+19%).

Cluj-Napoca rămâne lider în topul celor mai scumpe proprietăți din România, cu un preț mediu de 2.737 euro/mp pentru apartamentele de vânzare. În contrast, Reșița s-a remarcat prin cele mai accesibile prețuri dintre reședințele de județ, cu un preț mediu de 795 euro/mp pentru apartamente, fiind o opțiune atractivă pentru cumpărătorii care își doresc locuințe mai accesibile din punct de vedere financiar. Anul 2024 a adus și o creștere a contactărilor de pe platformă – interacțiunile dintre cumpărători și vânzători au crescut cu 43%, ceea ce sugerează că românii au continuat să exploreze activ piața imobiliară.

În 2024, preferințele cumpărătorilor s-au orientat către apartamentele cu trei camere, care s-au aflat în topul celor mai căutate proprietăți (51%). Luna ianuarie a fost perioada de vârf pentru căutările de locuințe, înregistrând cele mai multe căutări pentru apartamentele de vânzare, spre deosebire de 2023, când luna august a fost perioada cu cel mai mare interes.

În ceea ce privește viteza tranzacțiilor, Bucureștiul s-a menținut ca lider, fiind orașul în care proprietățile s-au vândut cel mai rapid, urmat de Iași, Brașov și Galați. În schimb, tranzacțiile s-au finalizat cel mai lent în Călărași, Brăila, Bistrița și Focșani.

Cea mai scumpă proprietate rezidențială vândută pe Storia în 2024 a fost un bloc cu 20 de apartamente din București, care a avut un preț de cerere de 2.600.000 euro, echivalentul a 1.715 euro/mp. Proprietatea includea facilități precum parcare și subsol, având, de asemenea, două etaje și mansardă. În același timp, cea mai scumpă proprietate vândută pe Storia în 2024 a fost un spațiu comercial, respectiv un centru logistic cu spații de birouri și hale din Mogoșoaia cu un preț de cerere de 12,5 milioane de euro.

Cea mai vizualizată proprietate rezidențială de pe Storia în 2024 a fost un penthouse de 184 mp, dispus pe două nivele, cu două locuri de parcare și terase de 64 mp, având o panoramă spectaculoasă în zona Zorilor din Cluj-Napoca. Prețul de cerere al acestei proprietăți a fost de 335.000 euro.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Din ce în ce mai rău. România continuă căderea în topul ecosistemelor solide de startup-uri. ”Sunt necesare eforturi legislative mai structurate pentru a crea un climat investițional competitiv global”
Din ce în ce mai rău. România continuă căderea în topul ecosistemelor solide de startup-uri. ”Sunt necesare eforturi ...
România continuă declinul în topul țărilor cu ecosisteme solide de startup-uri pentru al treilea an consecutiv, arată cel mai recent raport al Startup Blink. Cu o cădere de patru locuri și o......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 82,89 ...
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a anunţat marţi seară revizuirea Acordului de asociere între UE şi ...
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniştrii de externe din UE au ajuns marţi la un acord pentru ridicarea sancţiunilor economice împotriva Siriei, a anunţat ...