Stormy Daniels, fosta actriţă de filme pentru adulţi, cere închisoare pentru Donald Trump

Fosta actriţă de filme pentru adulţi aflată în centrul dosarului care i-a adus fostului preşedinte Donald Trump un verdict de vinovăţie într-un proces penal a cerut justiţiei americane să-l condamne la închisoare pe candidatul republican, despre care susţine că a pierdut legătura cu realitatea.
AGERPRES - D, 02 iun. 2024, 17:09
Stormy Daniels, fosta actriţă de filme pentru adulţi, cere închisoare pentru Donald Trump

„Băgaţi-l la închisoare”, a declarat Stormy Daniels, 45 de ani, potrivit site-ului tabloidului britanic Daily Mirror, în primul interviu acordat după decizia tribunalului din New York.

„Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la lucrări de interes general pentru cei mai puţin favorizaţi sau să servească ca sac de box voluntar într-un adăpost pentru femei”, a adăugat ea, caracterizându-l pe candidatul republican drept „complet rupt de realitate”.

După două zile de deliberări, cei 12 juraţi l-au declarat joi în unanimitate vinovat pe Donald Trump de cele 34 de delicte de falsificare de documente contabile menite să ascundă o plată de 130.000 de dolari către Stormy Daniels pentru a evita un scandal sexual chiar înainte de alegerile prezidenţiale din 2016.

Fosta actriţă de firme porno susţine că a avut o relaţie sexuală cu Donald Trump în urmă cu zece ani, fapt contestat vehement de Donald Trump.

Această situaţie inedită aruncă în incertitudine campania pentru alegerile prezidenţiale americane de la 5 noiembrie între preşedintele democrat Joe Biden şi predecesorul său republican.

Stormy Daniels a spus în interviu că a fost intimidată în timpul depunerii mărturiei din cauza faptului că era privită de toată lumea, „dar aşa cum am spus deja, tot timpul am zis adevărul”.

Mărturia fostei actriţe, Stephanie Clifford pe numele ei adevărat, a fost unul dintre momentele esenţiale ale dezbaterilor. Ea a povestit în detaliu despre relaţia lor sexuală, despre care a spus că era consimţită dar „raportul de forţă” era „dezechilibrat”.

„Nu s-a terminat pentru mine, niciodată nu se va termina pentru mine”, a mai spus ea. Trump a fost declarat vinovat, dar „trebuie mereu să trăiesc cu această moştenire”.

Fostul preşedinte riscă până la patru ani de închisoare cu executare, condamnare care ar putea fi însoţită de o amendă. Dar judecătorul ar putea emite şi o pedeapsă cu eliberare condiţionată, care ar presupune lucrări de interes general.

„Nu ştiu care va fi pedeapsa sau ce va înţelege Trump”, a adăugat ea, făcând o analogie cu modul în care este pedepsit un copil.

„Trebuie găsită pedeapsa care corespunde delictului, dar să fie justă şi să afecteze această persoană în special”, a spus ea.

După ce verdictul privind vinovăţia lui Donald Trump a fost anunţată, Stormy Daniels a păstrat tăcerea.

Soţul ei, Barrett Blade, şi avocatul ei, Clark Brewster, au sugerat că teama nu este străină de tăcerea fostei actriţe de filme porno.

„Ea încă procesează” verdictul şi „acum toţi idioţii de trumpişti vor sări pe ea”, a declarat Barrett Blade pentru CNN.

Avocatul ei i-a declarat jurnalistei unui canal local, care a relatat despre stresul lui Stormy Daniels înainte de a depune mărturie la tribunal, unde a mers îmbrăcată cu o vestă antiglonţ, că a fost vorba în primul rând de teama ca „cineva să nu facă ceva nebunesc”.

Într-un discurs susţinut vineri, Donald Trump a calificat acest proces drept „foarte incorect”, respectiv trucat, dar fără a aduce cea mai mică probă. El a promis că facă apel la „această escrocherie” odată pedeapsa pronunţată.

La rândul său, Biden a caracterizat drept „nechibzuit”, „periculos”, „iresponsabil pentru cineva să vorbească de trucarea acestui proces doar pentru că nu îi place verdictul”.

Te-ar mai putea interesa și
121 de români din zona de conflict din Orientul Apropiat au fost evacuați în România
121 de români din zona de conflict din Orientul Apropiat au fost evacuați în România
121 de cetăţeni români care se aflau în zona de conflict armat din Orientul Apropiat şi membri de familie ai acestora au ajuns vineri dimineață în România, pe fondul conflictului dintre......
Stimulente pentru firmele care angajează elevi şi studenţi pe perioada vacanţei (ANOFM)
Stimulente pentru firmele care angajează elevi şi studenţi pe perioada vacanţei (ANOFM)
Firmele care angajează elevi sau studenţi în perioada vacanţei pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu ...
ECOFIN va aviza azi că România nu și-a respectat angajamentul din planul fiscal
ECOFIN va aviza azi că România nu și-a respectat angajamentul din planul fiscal
EcoFin, consiliul miniştrilor responsabili de finanţe şi economie din statele UE, vor aviza avineri recomandarea din 4 ...
Covorul roşu întins pentru Bulgaria. Vecinii de la sud de Dunăre au îndeplinit toate condițiile pentru aderarea la zona euro, la 1 ianuarie 2026, spune Eurogrup
Covorul roşu întins pentru Bulgaria. Vecinii de la sud de Dunăre au îndeplinit toate condițiile pentru aderarea la zona ...
Miniştrii de Finanţe din zona euro (Eurogrup) au recomandat joi ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei ...