STRABAG a ales agenția Oxygen pentru servicii de PR în România

Oxygen anunță că a fost desemnată de STRABAG agenția sa de comunicare și relații publice în România, în urma unui proces de selecție început la începutul acestui an. Cu expertiza sa consolidată în activitatea de PR pentru industria construcțiilor și cunoașterea aprofundată a specificului acestui sector, Oxygen a dezvoltat o campanie personalizată pentru STRABAG în jurul activităților de inovare și sustenabilitate ale grupului european de construcții.
Economica.net - mar, 23 iul. 2024, 21:54
STRABAG a ales agenția Oxygen pentru servicii de PR în România

STRABAG, una dintre cele mai respectate companii din industria de construcții, este prezentă în România de 30 de ani și are un portofoliu important de proiecte în premieră, cum ar fi construcția hotelului JW Marriot din București, a celei mai înalte clădiri din România, Sky Tower, finalizată în 2012, și a numeroase lucrări de infrastructură naționale.

„Pentru noi, acest an este unul deosebit de important. Odată cu împlinirea a 30 de ani de existență în România, adoptăm și o nouă viziune asupra modului de a construi. Credem că industria construcțiilor trebuie să se reinventeze în ceea ce privește procesele și materialele utilizate pentru a îndeplini obiectivele climatice globale. STRABAG SE își asumă responsabilitatea de a fi un pionier în acest demers către sustenabilitate, cu un plan ambițios de a atinge neutralitatea climatică până în 2040 pe întregul lanț valoric. Suntem încrezători că, împreună cu Oxygen, putem comunica eficient această viziune inovatoare și angajamentul nostru de a proiecta, construi și opera proiecte de construcții într-un mod care protejează clima și conservă resursele”, spune Ingrid Băltărețu (foto), Marketing & Communication Officer la STRABAG.

„STRABAG reprezintă un standard de calitate în construcții, iar alegerea de a lucra cu Oxygen ne onorează, în schimb, în industria noastră. 2024 este un an ambițios de ambele părți, marcat de premiere, cu un plan de acțiune pentru a susține politici de sustenabilitate și economie circulară, și dorința de a fi parte din schimbarea pe care vrem să o vedem în lume. Pornim în această călătorie hotărâți să creăm mai multă valoare pentru STRABAG în România”, spune Veronica Plăcintescu, Head of PR Oxygen.

„Intrăm în acest parteneriat determinați să contribuim activ la obiectivele de comunicare ale STRABAG în România, cu un strop de creativitate și un plus de perspectivă în fiecare propunere”, spune Andreea Filip, New Business Director Oxygen.

Cu birouri în București și Cluj-Napoca, Oxygen este o agenție integrată de comunicare prezentă de 15 ani pe piață, iar portofoliul de clienți reunește companii locale și internaționale precum: Vodafone, PPC România, Arctic, Băneasa Shopping City, Olympus, Betano, Garanti BBVA, VEKA România, Siniat – Grupul Etex, Selgros, Patria Bank, Vista Bank, Antenna Group, UNIQA și mulți alții. Misiunea Oxygen este de a crește în mod sustenabil branduri și businessuri, prin insighturi, abordare strategică și campanii integrate axate pe rezultate.

STRABAG SE este un grup tehnologic european pentru servicii de construcții, lider în inovație și putere financiară. Serviciile companiei cuprind toate sectoarele industriei construcțiilor și acoperă întregul lanț valoric, de la proiectare, planificare, construcție, servicii de întreținere și exploatare până la renovare sau demolare. Cu investiții semnificative în portofoliul său de peste 250 de proiecte de inovare și 400 de proiecte de sustenabilitate, compania definește viitorul sectorului construcțiilor. STRABAG este activă pe piața românească de 30 de ani și are filiale în toate regiunile importante ale țării. Pe lângă STRABAG, grupul mai operează în România prin brandurile ARL Cluj, BHG, MINERAL, SAT, STRABAG Facility Management, TPA și ZÜBLIN.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...