Strabag va construi o staţie de tratare a deşeurilor la Ploieşti, pentru 61,5 milioane de lei, după ce a câştigat lupta cu Iridex şi Secvision
Consiliul Judeţean Prahova a scos anul trecut la licitaţie contractul de proiectare şi execuţie a a staţiei de tratare mecano-biologică a deşeurilor biodegradabile de la Ploieşti, finanţat din fonduri europene.
Oferta Strabag a fost declarată câştigătoare încă din septembrie anul trecut, dar companiile Iridex Group Construcţii şi Secvision Business Solutions au depus ulterior contestaţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).
Pe 7 noiembrie, CNSC a repsins contestaţiile celor două firme. Mai mult, a decis că acestea sunt de bune de plată şi le-a obligat să achite firmei Strabag circa 7.250 de lei fiecare, pentru cheltuielile efectuate în cursul soluţionării contestaţiilor.
Cele două firme au atacat însă decizia CNSC la Curtea de Apel Ploieşti, care a dat câştig de cauză tot Strabag. Mai mult, a obligat cele două firme să plătească Strabag cheltuielile de judecată, câte 8.338 lei fiecare.
Contractul pentru realizarea staţiei de tratare a deşeurilor din Ploieşti are o durată de realizare de 18 luni, de la data ordinului de începere, în acest termen fiind incluse etapele de proiectare, execuție a lucrărilor și testare a echipamentelor, potrivit ziarulprahova.ro.
Stația de Tratare Mecano-Biologică a Deşeurilor Biodegradabile Ploieşti va avea o capacitate de prelucrare de 150.000 tone anual, scopul său fiind acela de a completa infrastructura existentă la nivelul județului Prahova.