Străinii au adus 90 de milioane de euro în agricultură anul trecut. În top, un offshore din Luxembourg şi cea mai mare bancă din Liechtenstein

Economica.net
05 02. 2018
teren_agricol_19280200

În 2017, străinii au investit peste 92 de milioane de euro în agricultura şi industria alimentară din România prin 40 de infuzii de capital, potrivit unei analize realizată de ECONOMICA.NET pe baza datelor furnizate de către Registrul Comerţului. Peste 20% din această sumă, adică peste 20,4 milioane de euro, a venit din Luxemburg, în luna decembrie, într-o singură companie din judeţul Timiş care se ocupă de cultivarea cerealelor. Este vorba despre FBR  Biomass SA care, potrivit TERMENE.ro, este deţinută în totalitate de FB Participations SARL, o societate cu răspundere limitată, înființată și care funcționează înconformitate cu legislația din Luxembourg şi administrată de doi cetăţeni elveţieni şi un român.

Compania nu a putut fi contactată pentru detalii, având în vedere că datele sale de contact duc la o casă de avocatură din Bucureşti.

A doua cea mai mare infuzie de capital din industrie vine din Germania pentru a creşte business-ul din România al producătorului german de seminţe certificate pentru agricultură KWS, o companie cu afaceri la nivel mondial de aproximativ 1 miliard de euro.

Din datele ONRC, KWS Semințe S.R.L, subsidiară a grupului german KWS, a primit în luna iulie o infuzie de capital de peste 7,4 milioane de euro din ţara mamă. 

Compania este activă pe piața din România din anul 2002, are peste 110 angajați şi un rulaj de 142,7 milioane de lei în 2016.

Indirect, banii străini au venit anul trecut şi din Liecht­en­stein, de la un fond de investiţii al VP Bank, cea mai mare bancă independentă din această ţară. Este vorba despre a treia cea mai mare majorare de capital din industria alimentară de anul trecut, în valoare de 6,9 milioane de euro, care a intrat în capitalul social al companiei Roden Agro SRL. Din datele TERMENE.ro, Roden Agro SRL, un business de puţin peste 8.500 de lei cifra de afaceri în 2016 şi un singur angajat, este deţinută de Ro Agriculture Investment Sicav-SIF, cu sediul în Luxemburg, o companie administrată de cetăţeanul german Dirk Peter Ruttgers.

De altfel, din datele ONRC, cei 6,9 milioane de euro au ca origine Luxembourg, împreună cu alţi peste 6,2 milioane de euro pe care investitorii i-au trimis din Luxembourg printr-o dublă majorare de capital a Ro Agriculture Investment Sicav-SIF. Luate împreună, reiese că a doua cea mai mare investiţie în agricultură şi industria alimentară a fost a VP Bank şi se cifrează la aproximativ 13,2 milioane de euro.

Citeşte şi 

Cea mai mare banca independentă din Liechtenstein a ajuns, discret, să deţină mii de hectare de pământ în România

Nu în ultimul rând, companie americană Cargill, unul dintre principalii distribuitori și producători de produse alimentare și agricole din lume, a trimis anul trecut în România, prin subsidiara sa Cargill Agricultura SRL, peste 6,9 milioane de euro. 

Menţionăm că acest top a fost realizat pe baza clasamentelor primelor 40 de societăţi după participarea străină la capitalul social total subscris, în perioada ianuarie-decembrie 2017.