Străinii care ajung în Bucureşti sunt încântaţi de viaţa de noapte şi că se fumează în baruri

Turiştii străini care ajung în Bucureşti sunt încântaţi de viaţa de noapte, mai ales de efervescenţa din Centrul Istoric, şi de faptul că se fumează în toate barurile şi cluburile, a declarat pentru MEDIAFAX Ana Goicea, director în cadrul agenţiei Cocktail Holidays.
Economica.net - mie, 28 ian. 2015, 18:09
Străinii care ajung în Bucureşti sunt încântaţi de viaţa de noapte şi că se fumează în baruri

„Străinii care ajung în Bucureşti, mai ales germanii, austriecii, elveţienii şi spaniolii, sunt încântaţi de viaţa de noapte şi de faptul că se fumează în toate cluburile şi restaurantele, lucru care în ţările lor nu se mai întâmplă”, a spus Goicea, prezent la târgul de turism de la Madrid.

Ea spune că străinii sunt mulţumiţi de preţul mic al berii şi de numărul mare de cluburi din Centrul Istoric, unde pot sta o noapte întreagă schimbând mai multe baruri şi restaurante.

Străinii apreciază şi mâncarea românească, iar sarmalele sunt printre felurile preferate de aceştia.

Citeşte continuarea articolului, pe Mediafax.ro.

Te-ar mai putea interesa și
UE a importat mai puţin petrol, dar mai multe gaze lichefiate în primul trimestru
UE a importat mai puţin petrol, dar mai multe gaze lichefiate în primul trimestru
Ţările membre ale Uniunii Europene au importat 176,4 milioane de tone de produse energetice, în valoare de 95,3 miliarde de euro, în primele trei luni ale acestui an, în scădere cu 3,9% în......
Căști și boxe wireless periculoase în magazinele din România. Peste 500 de amenzi în doar 3 săptămâni
Căști și boxe wireless periculoase în magazinele din România. Peste 500 de amenzi în doar 3 săptămâni
În perioada 19 martie – 11 aprilie 2025, ANCOM a efectuat 720 de controale, în special, la magazinele mici care vând ...
Șeful E.On cere statului român să fie un partener credibil: “Este un eșec administrativ că ANRE nu este în stare să valideze rambursările pentru februarie 2024”
Șeful E.On cere statului român să fie un partener credibil: “Este un eșec administrativ că ANRE nu este în stare ...
“Avem nevoie de mai multă încredere în instituții, reguli clare și guvernanță eficientă, în care rolurile sunt ...
Un milion de concedii medicale acordate în 2024 „par suspecte” – Corpul de control al Ministerului Sănătăţii verifică dacă există fraude
Un milion de concedii medicale acordate în 2024 „par suspecte” – Corpul de control al Ministerului Sănătăţii ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat joi că a trimis în teritoriu Corpul de control al ministerului ...