Străinii vor plăti impozite mai mari în Elveţia

Milionarii străini care s-au stabilit în Elveţia vor plăti taxe mai mari ca urmare a unui act legislativ adoptat de Parlamentul de la Berna, dar vor beneficia în continuare de un regim special, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 13 sept. 2012, 20:27
Străinii vor plăti impozite mai mari în Elveţia

Camera Inferioară a votat miercuri seară respingerea unui proiect de lege al social-democraţilor care viza eliminarea sistemului special de impozitare de care beneficiază străinii, dar a adoptat un plan al guvernului care vizează majorarea taxelor plătite de străini. Partidele de centru şi de dreapta au votat în favoarea textului, în timp ce stânga a criticat regimul special de impozitare apreciind că nu este admis să existe un sistem de taxare diferit al contribuabililor iar elveţienii să nu poată beneficia de regimul special.

Graţie unui sistem special de impozitare care se bazează pe valoarea proprietăţii imobiliare şi nu pe venitul real sau avuţia persoanei, Elveţia a atras aproximativ 5.000 de milionari străini printre care se numără celebrităţi precum Michael Schumacher, Phil Collins, Tina Turner şi fondatorul Ikea, Ingvar Kamprad.

Deja trei cantoane din Elveţia (Zurich, Schaffhausen şi Appenzell) au eliminat acest regim special iar pe data de 23 septembrie cantonul Berna se va pronunţa prin vot asupra acestui subiect.

Potrivit unor date care datează de la sfârşitul lui 2010, aproximativ 5.445 de persoane beneficiază de un regim special de impozitare care în 2010 a generat venituri de 668 milioane de franci elveţieni, bani care s-au împărţit între Confederaţia elveţiană, cantoane şi comune.

Te-ar mai putea interesa și
Panama îşi apără dreptul asupra canalului după un nou atac din partea lui Trump
Panama îşi apără dreptul asupra canalului după un nou atac din partea lui Trump
Canalul Panama "face parte din lupta Panama" pentru suveranitatea sa deplină şi este "o cucerire ireversibilă", a declarat marţi ministrul panamez de externe, Javier Martinez-Acha, după ce......
Austria ar putea avea alegeri anticipate, atâta vreme cât extrema dreaptă și conservatorii nu sunt capabili să creeze un Guvern
Austria ar putea avea alegeri anticipate, atâta vreme cât extrema dreaptă și conservatorii nu sunt capabili să creeze ...
Liderul de extremă-dreapta Partidului Libertății (FPO) din Austria Herbert Kickl a cerut Partidului Popular conservator ...
Protecţionism – Apple nu are voie să vândă telefoane iPhone 16 în Indonezia nici după ce a promis că va investi un miliard de dolari
Protecţionism – Apple nu are voie să vândă telefoane iPhone 16 în Indonezia nici după ce a promis că va investi ...
Grupul american Apple Inc nu are voie în continuare să vândă cea mai nouă generaţie de telefoane iPhone în Indonezia, ...
Dolarul se va îndrepta către 5 lei, dar cursul leu-euro se va menține relativ stabil. Cele mai mari riscuri pentru România sunt deteriorarea situației fiscale și inflația
Dolarul se va îndrepta către 5 lei, dar cursul leu-euro se va menține relativ stabil. Cele mai mari riscuri pentru România ...
Deteriorarea continuă a situației fiscale în contextul creșterii randamentelor obligațiunilor globale este considerat ...