Strategia de privatizare a CFR Marfă a fost aprobată de Guvern

Hotărârea de guvern privind privatizarea CFR Marfă a fost aprobată de Guvern, în şedinţa de miercuri, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Economica.net - mie, 13 feb. 2013, 13:56
Strategia de privatizare a CFR Marfă a fost aprobată de Guvern

Săptămâna trecută, actul normativ a fost dezbătut de Guvern în primă lectură, fiind aşteptat şi avizul din partea Consiliului Economic şi Social (CES).

CFR Marfă înregistrează în prezent datorii totale de 1,8 miliarde lei, dintre care circa 600 milioane lei la buget şi 600 milioane lei către CFR Infrastructură, restul reprezentând penalităţi de întârziere şi restanţe către furnizori privaţi.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avizat strategia,, solicitând privatizarea cu un investitor strategic şi respectarea obligaţiilor pe care societatea le are faţă de MApN, NATO şi alte structuri de securitate.

Pentru pregătirea procesului de privatizare vor fi parcurse o serie de etape, respectiv notificarea creditorilor CFR Marfă cu privire la posibilitatea modificării structurii acționariatului, ca urmare a privatizării, și obținerea acordului acestora, obținerea avizelor de mediu pentru privatizare şi a certificatelor de obligații bugetare, întocmirea unui dosar de prezentare (inclusiv a proiectului contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni), asigurarea accesului potențialilor investitori la date și informații despre CFR Marfă (inclusiv prin organizare unui Camere de Date) şi publicarea ofertei de vânzare a acțiunilor.

Conform strategiei, statul va ceda pachetul majoritar al CFR Marfă prin negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, etapă urmată de licitaţie cu ofertă în plic, unde garanţia de participare va fi echivalentul în lei a 10 milioane euro, reprezentând 17% din valoarea nominală a acţiunilor deţinute de stat.

Pe de altă parte, taxa pentru fiecare investitor sau grup de investitori care depune documente de participare este echivalentul în lei a sumei de 20.000 euro.

Singurul criteriu de adjudecare a licitaţiei va fi preţul oferit.

În cazul în care Ministerul Transporturilor nu va putea încheia contractul de privatizare cu investitorul adjudecatar al procedurii de licitaţie, instituţia va putea decide reluarea procesului de privatizare prin aplicarea oricărei metode de transfer a dreptului de proprietate asupra acţiunilor, cu adaptarea corespunzătoare a strategiei, sau prin invitarea la negocieri în ordinea clasamentului de la licitaţie a următorilor investitori calificaţi.

Guvernul s-a angajat în ultimele negocieri cu FMI să publice anunţul de privatizare a CFR Marfă în luna martie a acestui an şi să semneze contractul de vânzare a unui pachet majoritar de acţiuni până la jumătatea lui mai, tranzacţia urmând să fie încheiată atunci când „toate condiţiile vor fi îndeplinite”.

„Pentru CFR Marfă, pregătirile sunt avansate în vederea vânzării unui pachet majoritar de acţiuni către un investitor strategic. Vom organiza o licitaţie publică pentru selectarea căştigătorului şi intenţionăm să încheiem tranzacţia cât mai curând posibil, imediat ce toate condiţionalităţile din acordul de vânzare-cumpărare vor fi îndeplinite”, în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI obţinută de MEDIAFAX.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat însă recent că ar fi cel mai fericit dacă până în 20 iunie s-ar putea privatiza CFR Marfă, precizând că până la jumătatea lunii mai va avea lista cu cei care şi-au exprimat intenţia de a participa la privatizare, iar în iunie rămâne desemnarea câştigătorului.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...