Grupul energetic italian Enel va investi în următorii trei ani 27,5 miliarde de euro, la nivel global, potrivit datelor prezentate de oficialii companiei la Milano, la Capital Markets Day.
Compania italiană va aloca cea mai mare parte a acestor bani către domeniul regenerabilelor, adică 42% din total. Din cele 27,5 miliarde de euro, totalul sumelor alocate pentru investiții și mentenanță, suma totală alocată la nivel global pentru active noi se ridică la 16,5 miliarde de euro în perioada 2019-2021, iar din acestea către domeniul regenerabilelor vor merge 10,6 miliarde. În prezentarea sa, Enel arată că grupul își va întări poziția pe piețele în care are activități integrate, ca Italia, Spania, China și Brazilia.
Enel estimează că, în acești trei ani, va pune în operare 11,6 GW noi în regenerabile, pe piețele unde operează (care reprezintă, grosier, mai mult capacitatea instalată care asigură în mod tradițional consumul României.
Grupul operează capacități de 43 GW în sectorul regenerabilelor, ceea ce îl situează pe primul loc în lume, la acest capitol, dintre companiile listate la bursă.
Această extindere în regenerabil va fi însoțită de o reducere a capacității instalate în termocentrale, de 7 GW. Din 46,5 GW instalați în centrale termoelectrice, în 2018, grupul va mai avea 39,5 GW, în doar trei ani. Din acest motiv, în 2021, 62% din toată producția de energie electrică a grupului va avea zero emisii, de la 48% în anul 2018.
Geografic, cei mai mulți bani vor fi investiți în capacități noi de generare în cele două Americi (37% din cele 10,6 miliarde în America de Nord și Centrală și 30% în America de Sud) după care urmează Spania, cu 14%, și Italia, cu 6%.
A doua direcție, după extinderea în regenerabile, estre dată de investițiile în rețele: 11,1 miliarde de euro investiții totale, dintre care 42% pentru active noi. Din suma totală, circa două treimi este alocată piețelor mature, acolo unde procesul de implementare a ”infrastructurii inteligente” este mai avansat. Asta înseamnă că de fapt cea mai mare parte a acestor bani vor merge în rețelele pe care grupul le operează pe continentul european.
A treia direcție se referă la dezvoltarea diviziei de soluții inteligente, Enel X, lansată cu doar un an în urmă. În următorii trei ani, Enel X va investi 1,1 miliarde de euro în dezvoltarea mobilității electrice, a soluțiilor de iluminat inteligent în orașe, a capacităților de stocare sau a soluțiilor de tip demand-response, care vor avea un rol tot mai important în echilibrarea sistemului energetic în viitor.
”Regenerabilele și infrastructura de rețele au influențat strategia noastră de investiții care se concentrează pe punerea în funcțiune mai rapidă și o flexibilitate mai mare pentru a face față mai bine transformării progresive a industriei”, a declarat Francesco Starace, CEO și General Manager Enel
”Transformarea ce se desfășoară în industria noastră prezintă provocări, dar și deschide noi oportunități. Suntem bine poziționați pentru a crea valoare în această transformare. Strategia Enel este în acest stadiu sustenabilă în mod inerent, având în vedere conceptele de valoare comună și practicile Open Innovation în toate procesele sale de bază.
Durabilitatea planului nostru pentru 2019-2021 ne permite să ne îmbunătățim obiectivele privind EBITDA curent pentru anii 2019 și 2020 și să introducem noi obiective ascendente pentru anul 2021. Forța acestei strategii se va traduce, pentru prima dată, într-un dividend minim pe acțiune pe întreaga perioadă a planului nostru. Suntem încrezători și motivați în urmărirea traiectoriei noastre de creștere în viitorul apropiat”, a mai spus Starace.