Strategia energetică: Hidroelectrica va dispune, până în 2020, de un buget de peste 800 milioane euro pentru lucrări de modernizare

Hidroelectrica va dispune de un buget de investiţii de peste 800 milioane de euro până în 2020 pentru lucrări de modernizare şi retehnologizare la centralele care se află în prezent în exploatare, conform Proiectului Strategiei Energetice a României 2018 - 2030, cu perspectiva anului 2050.
Economica.net - joi, 20 sept. 2018, 12:07
Strategia energetică: Hidroelectrica va dispune, până în 2020, de un buget de peste 800 milioane euro pentru lucrări de modernizare

De asemenea, investiţiile necesare pentru finalizarea până în anul 2030 a amenajărilor hidroenergetice cu folosinţă complexă, optimizate conform cerinţelor actuale, se ridică la circa 2,5 miliarde euro. Acestea vor fi asigurate atât de Hidroelectrica, cât şi de alte companii şi autorităţi beneficiare ale acestor folosinţe complexe.

Astfel, în anul 2030, puterea totală instalată în centralele hidroelectrice din România va ajunge la 7.490 MW, faţă de 6.741 MW în anul 2018. Urmare a acestei creşteri de capacitate instalată, în anul 2030, producţia de energie electrică în hidrocentrale va creşte de la 16,55 TWh în anul 2018, până la valoarea de 17,60 TWh.

„Strategia prevede o creştere uşoară a capacităţii hidroenergetice prin finalizarea proiectelor aflate în curs de realizare. Rolul esenţial jucat de hidroenergie pe piaţa de echilibrare va trebui întărit prin realizarea la timp a lucrărilor de mentenanţă şi retehnologizare. Capacităţile hidroelectrice pot asigura servicii tehnologice de sistem (STS), cu variaţii ale producţiei instantanee de până la 4.500 MW în 24 de ore”, se menţionează în proiect.

Conform acestuia, ţinând cont de faptul că amplasamentele cele mai favorabile din punct de vedere hidroenergetic au fost deja amenajate, noile proiecte vor avea indicatori de rentabilitate a investiţiilor mai reduşi şi vor trebui să fie dezvoltate pentru a asigura şi alte beneficii decât energia (exemplu prevenirea viiturilor, alimentarea cu apă, irigaţii etc).

Proiectul de strategie menţionează că evoluţia sectorului hidroenergetic pentru perioada 2018 – 2030 se va realiza în următoarele coordonate: armonizarea cu politicile europene privind protecţia mediului; planificarea integrată a valorificării resurselor de apă şi reluarea implicării financiare a statului în proiectele hidroenergetice cu folosinţe complexe; investiţii noi şi modernizarea centralelor existente; menţinerea unui grad ridicat de siguranţă în exploatare.

Totodată, documentul semnalează că amenajările hidroenergetice cu folosinţe complexe sunt proiecte care produc efecte la nivel local şi regional, iar realizarea şi exploatarea acestor amenajări, care în afară de energia electrică aduc şi alte beneficii sociale, va fi susţinută în continuare, până în anul 2030.

În acest sens, în perioada 2018 – 2025, vor fi promovate o serie de politici de dezvoltare economică prin care să se asigure: simplificarea procedurilor de asociere între companiile cu capital de stat, autorităţile publice locale şi investitorii privaţi care doresc să dezvolte sau să finalizeze proiecte hidroenergetice cu folosinţe complexe; participarea statului la investiţii prin alocări bugetare, pentru acele obiecte ale schemelor de amenajare care în final se vor regăsi în domeniul public al statului; stabilirea unui regim fiscal special precum şi taxarea diferenţiată în ceea ce priveşte utilizarea apei; suportarea costurilor serviciilor asigurate de amenajările hidroenergetice cu folosinţe complexe de către beneficiarii reali ai acestora prin contribuţii la costurile de întreţinere şi operare a acestor amenajări.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...