Strategia Energetică: Investiţiile în reţele de alimentare cu energie termică, până în 2030, estimate la 1,3 – 2,6 mld. euro

‘Sistemele de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) cuprind două elemente principale: centralele termice sau cu cogenerare de energie termică şi energie electrică, respectiv reţelele de distribuţie a agentului termic. Mai mult de jumătate dintre cele 60 de localităţi cu SACET funcţional în România au nevoie de investiţii substanţiale în modernizarea distribuţiei de agent termic, prin înlocuirea vechilor conducte cu altele noi. Noile reţele trebuie dimensionate corect la cererea anticipată de agent termic şi de apă caldă, în scădere faţă de nivelul din prezent, ca urmare a lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, dar cu potenţial de creştere prin atragerea de noi consumatori după eficientizare şi creşterea raportului calitate-preţ pentru serviciile oferite. Nivelul investiţiilor în reţelele de distribuţie a agentului termic este estimat între 1,3 şi 2,6 miliarde euro, conform celui mai recent studiu al potenţialului de încălzire centralizată şi cogenerare de înaltă eficienţă în România, remis CE la sfârşitul lui 2015. Investiţiile anuale necesare sunt estimate între 87 şi 175 miliarde euro’, se menţionează în proiect.

Acesta semnalează că, în paralel, este necesară înlocuirea vechilor centrale termoelectrice în cogenerare, ce se apropie de sfârşitul duratei de viaţă, cu un necesar al investiţiilor estimat între 1 şi 1,5 miliarde euro. Suplimentar, vor avea loc investiţii în înlocuirea unei părţi a cazanelor de apă fierbinte ajunse la sfârşitul duratei de utilizare, cu un nivel estimat al cheltuielilor între 45 şi 60 milioane euro/an. Scenariul Optim prevede investiţii în noi capacităţi de cogenerare, de aproximativ 90 milioane euro/an până în 2030 şi un minim de 45 milioane euro/an al investiţiilor în cazane de apă fierbinte, fiind preferate unităţile ce produc energie termică şi electrică în cogenerare.

Documentul precizează că, în ultimii ani, numeroase unităţi de cogenerare din oraşe au fost dezafectate din cauza neîncadrării în cerinţele de mediu, a lipsei investiţiilor în mentenanţa reţelelor de distribuţie şi a slabei calităţi a serviciilor oferite consumatorilor. În multe oraşe din România, sistemele municipale de încălzire s-au confruntat în ultimii 20 de ani cu debranşări ale consumatorilor, aceştia alegând soluţii individuale de încălzire – centrale de apartament pe bază de gaze naturale, convectoare sau calorifere electrice.

‘Doar 15% din necesarul total de căldură în România (de 76 TWh către consumatori casnici şi 21 TWh în sectorul terţiar) este distribuit prin SACET, tendinţa fiind de scădere către doar 10% în anul 2020. Diferenţa este împărţită aproape egal între încălzirea pe bază de gaz natural (38%) şi cea pe bază de biomasă (44%, în special în mediul rural). Totuşi, în principalele centre urbane, încălzirea centralizată la nivel municipal reprezintă încă o proporţie importantă’, se arată în proiect.

Conform datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), energia termică în oraşe este asigurată, în circa 60 de localităţi, prin centrale electrice de termoficare (CET) şi sisteme SACET. Bucureştiul reprezintă 44%, următoarelor nouă localităţi mari revenindu-le cumulat 36%. În prezent, 1,25 milioane de apartamente mai sunt racordate la SACET.

În 2016, 20 de localităţi cu SACET funcţionează cu mai puţin de 1.000 de apartamente branşate fiecare. Din 1990, nu mai puţin de 250 de localităţi au renunţat la sistemele de încălzire centralizată. Pierderea medie de căldură în reţelele de transport şi de distribuţie a căldurii în România este foarte ridicată, de circa 30%. Doar 20% din reţeaua primară şi 30% din cea secundară de furnizare şi distribuţie au fost modernizate, ţinta la nivel naţional pentru 2020 fiind de 30%, respectiv 40%.

Raportul României din 2015 asupra implementării Directivei privind eficienţa energetică (2012/27/UE) prezintă un scenariu de referinţă şi patru scenarii alternative de dezvoltare a sistemelor municipale de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) până în 2030.

Toate scenariile prevăd renunţarea la SACET în unele dintre cele 60 de localităţi ce utilizează în continuare un astfel de sistem, cel puţin până în 2020. Cauzele acestei evoluţii sunt multiple: eficienţa scăzută a centralelor în cogenerare; starea precară a reţelelor de distribuţie, cu pierderi mari şi costuri de operare ridicate; încasarea cu întârziere sau neîncasarea facturilor pentru agent termic şi apă caldă; companii de utilităţi în insolvenţă sau în faliment, cu servicii de slabă calitate.

‘Necoordonarea lucrărilor de modernizare a reţelelor în localităţile cu cele mai mari probleme în gestionarea SACET poate duce la menţinerea ritmului de debranşare din ultimii ani. Consecinţa ar fi păstrarea a doar circa 1 milion de apartamente conectate la SACET în 2020, din care jumătate în Bucureşti. Soluţionarea insolvenţei RADET şi ELCEN este un imperativ pentru realizarea la timp a investiţiilor necesare în SACET şi în înlocuirea grupurilor pe gaz natural ale ELCEN’, atrag atenţia autorii strategiei.

După anul 2020, toate scenariile prevăd o revenire a numărului de apartamente conectate la SACET, ca urmare a creşterii preţului la gazul natural, respectiv a reabilitării reţelelor şi creşterii calităţii serviciilor în tot mai multe localităţi cu SACET funcţionale. Există exemple de bune practici, precum Iaşi, Oradea, Focşani etc.

Numărul apartamentelor conectate la SACET în 2030 este estimat la 1,25 milioane, adică revenirea la nivelul din prezent după o scădere în anii următori. Astfel, Scenariul Optim presupune investiţii de aproximativ 4 miliarde de euro în reţele, cazane de apă fierbinte şi noi grupuri în cogenerare pe bază de gaz natural, în locul celor ajunse la capătul duratei de viaţă. Prin lucrările de modernizare, se reduc diferenţele de preţ al agentului termic dintre localităţi.

Combustibilul principal pentru asigurarea agentului termic în SACET este gazul natural, doar câteva localităţi utilizând lignitul, huila sau biomasa. Situaţia este de aşteptat să persiste până în 2030, deşi tendinţa este de pătrundere pe scară mai largă a încălzirii centralizate pe bază de biomasă şi a celei pe bază de energie electrică.

Centralele termice individuale pe bază de gaz natural au crescut considerabil în popularitate în ultimii 20 de ani, fiind preferate de gospodăriile rămase fără încălzire centralizată, fie prin falimentul SACET la care erau branşate, fie prin debranşare voluntară, din cauza serviciilor costisitoare şi de slabă calitate. De asemenea, o bună parte a locuinţelor noi, atât case cât şi blocuri de locuinţe, aleg centrala termică pe bază de gaz natural.

În prezent, există în România mai mult de 2,2 milioane gospodării cu centrale termice individuale, majoritatea în mediul urban. Deşi astfel de centrale pot asigura fără probleme confortul termic al întregii locuinţe, o parte a gospodăriilor optează pentru încălzirea parţială a locuinţei, din raţiuni economice.

‘Gazul natural va rămâne combustibilul preferat pentru încălzire în mediul urban în România, cel puţin până în anul 2030. Majoritatea locuinţelor noi, ce urmează a fi construite până în 2030, vor adopta gazul natural pentru încălzire, în defavoarea SACET, a biomasei şi a energiei electrice (pompe de căldură). În plus, o parte a locuinţelor existente urmează să treacă de la SACET sau încălzirea pe bază de lemn de foc la încălzirea pe bază de gaz natural. Tranziţia este de aşteptat să aibă loc în special în mediul urban şi semi-urban, cu acces la reţeaua de distribuţie a gazului natural, chiar dacă va continua extinderea reţelei şi în mediul rural’, se mai menţionează în proiectul Strategiei Energetice 2016-2030.

În anul 2030, proiecţiile arată că aproape 3,2 milioane gospodării vor utiliza în principal gazul natural pentru încălzire. Consumul total de gaz natural pentru încălzirea directă a locuinţelor este de aşteptat să crească uşor în următorii ani.

Preţul scăzut al gazului natural în raport cu cel al energiei electrice face ca încălzirea electrică a locuinţelor să nu fie economică în România, situaţie ce nu este de aşteptat să se schimbe în mod fundamental până în 2030. Încălzirea cu preponderenţă pe bază de energie electrică în România are potenţial în special în locuinţele individuale din mediul semi-urban şi cel rural, acolo unde se poate justifica economic investiţia în pompe de căldură aer-sol, cu eficienţă energetică ridicată. Rezultatele modelării nu indică o creştere notabilă a numărului de locuinţe încălzite cu pompe de căldură în 2030.

Proiectul semnalează, de asemenea, că energia geotermală are un potenţial relativ scăzut la nivel naţional, însă ar putea acoperi o parte considerabilă a cererii de energie pentru încălzire în unele localităţi – inclusiv în Bucureşti, dar sunt necesare studii suplimentare cu privire la potenţial şi la competitivitatea economică a acestei surse de energie, astfel încât să poată fi integrată la timp în proiectele de modernizare a reţelelor de distribuţie a agentului termic în Bucureşti.

De asemenea, o bună parte a locuinţelor individuale din România şi-ar putea asigura o parte a necesarului de apă caldă prin utilizarea panourilor solare, însă pătrunderea lor este un proces de durată ce necesită continuarea şi extinderea programului Casa Verde.