Strategia Energetică Naţională a României ar putea fi elaborată în două săptămâni
‘Investiţiile din energie şi transport în România, în ultimii 25 de ani, nu au mai condus la definitivarea de proiecte majore. Avem acum şapte proiecte incluse în strategie (Strategia Energetică Naţională a României – n. r.). La serviciile publice, România are un mare potenţial pentru atragerea de investiţii în energie şi transport. Nu putem vorbi despre eficienţă energetică producând energie de la centralele pe cărbune cu tehnologie din 1960. Cam în două săptămâni se va elabora Strategia Energetică a României, care are drept obiectiv securitatea şi menţinerea unui preţ suportabil la consumatorul final şi să nu uităm de mediu, de energia verde. În strategia energetică intră şi termoficarea populaţiei, consumatorul final. Săptămâna trecută au fost întâlniri interministeriale pentru a demara strategia energetică. Noi am definitivat strategia pe competitivitate. Nu vă pot spune acum la ce minister s-a oprit. Noi ne-am dat acordul pe segmentul de competitivitate. În strategie sunt prezente toate sursele energetice. Draftul strategiei energetice a fost elaborat de Ministerul Economiei şi a colaborat cu mediul de afaceri şi ONG-urile din România’, a afirmat Popa.
La începutul lunii martie a acestui an, ministrul Energiei, Andrei Gerea, declara în Comisia pentru transporturi şi energie din Senat că intenţia autorităţilor este ca, în luna octombrie, să fie prezentată Strategia Energetică Naţională.
‘Intenţionăm ca în octombrie să o putem prezenta (Strategia Energetică – n. r.). Vom vedea cum ne încadrăm. Noi vrem să facem odată un schelet atât cât putem noi şi cei care au mai fost până acum, care au lucrat la ceea ce este acum pe site, în consultare, voluntarii, să spunem, că s-a lucrat pe voluntariat, şi totodată să putem angaja şi un consultant, dacă se poate, pe partea de reglaj, pentru că sunt lucruri la care nu putem răspunde, mai ales pe partea de scenarii unde nu avem capacitatea efectiv umană pentru toate aceste simulări şi tot mai trebuie făcut. Trebuie făcute până la urmă şi nişte scenarii, nişte simulări să vedem variantele care ar ieşi din această strategie cam ce ne dau’, a explicat Andrei Gerea.
Conform Strategiei Energetice a României 2015-2035, investiţiile necesare în sectorul energetic românesc pentru perioada 2015-2035 se cifrează la aproximativ 100 miliarde de euro. Sunt considerate obiective investiţionale necesare sau strategice dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă, dezvoltarea centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj Tarniţa – Lăpuşteşti, dezvoltarea infrastructurii smart metering şi smart grid, respectiv dezvoltarea sau extinderea capacităţilor de interconexiune şi facilitarea exportului/importului pentru exploatarea avantajului preţurilor mai mari ale energiei electrice de pe alte pieţe, scrie Agerpres.
În plus, se are în vedere exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră, investiţiile realizate în vederea conformării la cerinţele de mediu ale Uniunii Europene /UE/ şi modernizarea centralelor pe cărbune.
Finalizarea proiectului de interconectare România – Bulgaria şi asigurarea fluxului bidirecţional al gazelor naturale în punctul de interconectare Giurgiu – Ruse până la finalul anului 2016 reprezintă planuri de dezvoltare a infrastructurii de transport a gazelor naturale menţionate în Strategia Energetică Naţională /SEN/ pentru perioada 2015 – 2035.
Potrivit documentului, pentru perioada 2014 – 2017, pe lista planurilor de dezvoltare a infrastructurii de transport se află, printre altele, interconectarea sistemului de tranzit al gazelor naturale cu sistemul naţional de transport al gazelor naturale şi asigurarea fluxului bidirecţional (reverse flow) în punctul de interconectare Isaccea I (Tranzit I), proiect ce urmează să fie finalizat în anul 2016.
De asemenea, în următorii trei ani, se are în vedere crearea unui coridor de acces între exploatările din largul Mării Negre şi SNTGN, precum şi finalizarea proiectului de interconectare România – Bulgaria şi asigurarea fluxului bidirecţional al gazelor naturale în punctul de interconectare Giurgiu – Ruse (estimată până la finalul anului 2016).
În prezent, România are o strategie energetică naţională, adoptată în 2007, şi care este valabilă până în anul 2020.
Companii implicate direct sau indirect în sectorul de eficienţă energetică din România, alături de reprezentanţi ai autorităţilor în domeniu participă, joi, în cadrul evenimentului ‘Romanian Efficiency Forum’ de la Bucureşti.
La eveniment sunt prezente companii, precum: Cez, Luxten, Green Light by Luxten, Philips, BitDefender, Veolia Energy, Metrorex, IMGB Doosan, Recolamp, Prakt Romania, Transelectrica, Adrem Automation, Lubexpert, Mobil One, ArcelorMittal, OMV Petrom, Axpo, B-Team, Microsoft şi Alro.