Strategia kazahilor de la Rompetrol în România: investiţii de 750 de milioane de dolari, în 7-10 ani
Strategia pe termen lung a grupului petrolier kazah KazMunayGas (KMG) în zona Mării Negre presupune investiţii de 1,5 miliarde de dolari în pieţele din zona Mării Negre, iar piaţa românească va beneficia de jumătate din această sumă, a declarat Titov Buzescu, consilier al CEO Rompetrol, la postul TV Antena 3.
„Prin achiziția Rompetrol, KMG care așteaptă în 2020 să exragă și să comercializeze 20 de milioane de tone de țiței și gaz era în căutare de piețe de desfacere. Achiziționând Rompetrol și cel mai important mijloc activ al acestuia, rafinăria Petromidia, în bazinul Mării Negre, are acces comercial la peste 300 de milioane de consumatori finali. Este foarte clar că urmărește dezvoltarea regională în bazinul Mării Negre, urmărește investiții în următorii 7-10 ani de 1,5 miliarde de dolari total grup. Din acestea jumătate ar fi destinate României ca principală piață de desfacere” a declarat Buzescu.
Solicitaţi, cei de la serviciul de comunicare al Rompetrol nu au dat detalii despre destinaţia celor 750 de milioane de dolari care ar urma să fie investite în România în următorii şapte ani.
După creşterea capacităţii de rafinare de la Petromidia la cinci milioane de tone pe an, grupul Rompetrol a anunţat extinderea reţelei de distribuţie a carburanţilor în zona deservită de rafinărie. În urma modernizării şi creşterii capacităţii, producţia de motorină va creşte de la 1,5 milioane tone la 2,5 milioane tone, iar cea de benzină de la 1,3 milioane tone, la 1,4 milioane.
Reţeaua de benzinării operată de grupul Rompetrol se va extinde, în următorii trei-cinci ani cu 350 de staţii, care vor fi amplasate în ţările din zona Mării Negre.
Staţiile vori fi deschise în Turcia, Bulgaria, România, Georgia şi Ucraina. În România, considerată de kazahi cea mai importantă piaţă din zonă, vor apărea 150 de noi staţii de distribuţie. Cifra va fi atinsă şi prin construcţia de noi staţii, şi prin achiziţia de benzinării.
Investiţia pentru extinderea reţelei de retail în România, cu cele 150 de staţii, este de 200 de milioane de dolari, potrivit anunţurilor făcute de compania petrolieră. Aşadar, potrivit celor spuse de Buzescu, Rompetrol va mai cheltui, în plus, mai mult de jumătate de miliard de dolari, pentru noi proiecte pe piaţa românească.
Evident, investiţiile sunt condiţionate de modul în care se finalizează disputa dintre Rompetrol şi statul român pe marginea creanţei Petromidia, chestiune pe care kazahii vor să o rezolve amiabil cât de curând, potrivit propriilor declaraţii. Puteţi citi aici mai multe detalii despre acest diferend.
În România, grupul Rompetrol operază o reţea de circa 400 de staţii de distribuţie a carburanţilor, proprii şi partenere. Rompetrol este controlat de grupul KazMunaiGaz din Kazahstan.