Strategia Naţională în Domeniul Achiziţiilor Publice a intrat în dezbatere publică

Strategia Naţională în Domeniul Achiziţiilor Publice a intrat, marţi, 21 iulie, în dezbatere publică, urmând ca până la sfârşitul lunii august legile care reglementează achiziţiile publice să fie pe masa Guvernului, a declarat marţi premierul Victor Ponta, anunţă Agerpres.
Economica.net - mar, 21 iul. 2015, 19:03
Strategia Naţională în Domeniul Achiziţiilor Publice a intrat în dezbatere publică

‘De astăzi cele două proiecte sunt în dezbatere publică, însă toţi cei prezenţi aici au sarcina ca în ultima săptămână din august să avem practic, pe masa Guvernului, textele cel puţin ale celor două legi, ca să putem să luăm decizia referitoare la adoptarea şi implementarea acestora’, a menţionat Ponta.

Acesta a subliniat că, marţi, sunt puse ‘în dezbatere publică primele două proiecte din pachetul de patru’. ‘Se referă în special la achiziţiile publice, legea de bază şi proiectul de lege privind căile de atac. Trei şi patru mai sunt concesiunile şi utilităţile’, a adăugat şeful Guvernului.

Premierul a subliniat că legea care reglementează achiziţiile publice a fost de multe ori modificată şi ‘de fiecare dată şi-a dovedit limitele’. Victor Ponta a mai spus că era nevoie de ‘o reformă reală a modului de efectuare a achiziţiilor publice în România, în special în baza noii Directive europene, aprobată la nivelul întregii Uniuni, dar şi în baza experienţelor noastre, multe dintre ele negative’.

‘Am cerut colegilor mei, în diversele poziţii pe care le-au ocupat, Ministerul de Finanţe, Ministerul Fondurilor Europene, Delivery Unit, condus de Ioana Petrescu, ANRMAP, să găsească împreună cu Comisia Europeană o soluţie care să asigure trei lucruri: în primul rând să avem un sistem de achiziţii publice transparent şi clar pentru toată lumea, în al doilea rând acest sistem previne nu doar conflicte de interese, corupţie, dar eu cred că trebuie să prevină cea mai mare problemă şi anume birocraţia – mai dăunătoare achiziţiilor publice decât orice altceva. În al treilea rând, aceste reguli sunt în sens european, îndeplinesc standardele europene şi în acest fel nu vom mai avea niciun fel de problemă în viitor în achiziţiile efectuate în cadrul programelor finanţate cu bani europeni’, a menţionat premierul.

Victor Ponta a subliniat că ‘un nou sistem, o reformă reală a achiziţiilor publice alături de reforma reală a sistemului fiscal bugetar prin Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, alături de reforma instituţională privind accesarea şi folosirea banilor europeni (…) sunt de fapt ca picioarele de la o masă. Niciuna nu merge fără cealaltă. Degeaba avem Cod Fiscal dacă nu avem Cod de procedură fiscală, degeaba avem Cod Fiscal, Cod de procedură fiscală şi reforma instituţională a fondurilor europene, dacă nu avem legea achiziţiilor. Niciuna nu merge fără cealaltă, se blochează undeva şi, din acest punct de vedere, acest pachet legislativ este esenţial pentru obiectivele pe care le-am transmis’, a spus Victor Ponta.

La rândul său, Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a subliniat că până la finalul lunii august ‘aceste patru documente vor fi finalizate ca şi dezbatere publică’.

‘Până la finalul lunii august aceste patru documente vor fi finalizate ca şi dezbatere publică şi va fi o intensă campanie în acest sens. Acest proces va fi încheiat la finalul lunii august pentru a avea patru acte normative moderne simple şi uşor de aplicat’, a subliniat ministrul Finanţelor.

Acesta a adăugat că noul sistem de achiziţii publice ‘va intra în vigoare sau va putea fi operat în baza lui de la 1 ianuarie 2016, atunci când intră în vigoare şi cele patru acte normative’.

‘Ştim foarte bine că ne-am lovit de ‘cea mai mică ofertă’ ca şi preţ sau tot timpul se solicita un astfel de lucru în licitaţii. Acest lucru dispare prin noul act normativ şi anume se merge clar pe oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic’, a mai spus Teodorovici.

Strategia Naţională în Domeniul Achiziţiilor Publice este un document ce presupune acţiuni care definesc politica Guvernului cu privire la reformarea sistemului naţional de achiziţii publice în perioada 2015 – 2020.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...