Strategia naţională pentru agricultură – Forma finală a draftului planului va fi elaborată până la finalul anului (MADR)

Forma finală a draftului planului naţional strategic va fi elaborată până la finalul anului, pentru realizarea acestuia fiind necesare regulamente pe care trebuie să le realizeze Uniunea Europeană, a susţinut, joi, Marius Micu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la Forumul Antreprenorilor din Industria Agricolă.
AGERPRES - J, 16 sept. 2021, 14:47
Strategia naţională pentru agricultură - Forma finală a draftului planului va fi elaborată până la finalul anului (MADR)

„Până la sfârşitul anului vom avea o formă finală (a draftului planului  naţional strategic – n. r.). Acum trebuie să înţelegem că în ceea ce priveşte Politica Agricolă Comună în cadrul trialogului s-a luat decizia, s-a finalizat această negociere, însă regulamentele care stau la bază şi reglementează litera de lege, să spun aşa, a Politicii Agricole Comune încă nu sunt finalizate. Deci, noi pe ceea ce lucrăm acum, lucrăm un draft în baza unor drafturi ale Regulamentelor Uniunii Europene. Când Uniunea Europeană va finaliza aceste regulamente, vom şti clar care este fine tuning-ul, să spun aşa, în care vom finaliza acest plan naţional strategic. Cel mai important este finalizarea regulamentelor care stau la baza Politicii Agricole Comune şi cu siguranţă când aceste regulamente vor fi finalizate Uniunea Europeană va comunica şi un termen clar până când va trebui să punem în formă finală acest plan naţional strategic. Se vehiculează la nivelul Uniunii Europene că solicitarea pe aceste drafturi ale planului naţional strategic va fi sfârşitul anului acesta. Noi cu siguranţă vom îndeplini toate termenele solicitate de Uniunea Europeană”, a spus Marius Micu, pentru Agerpres.

El a precizat că instituţia se află într-un stadiu foarte evoluat în ceea ce priveşte acest plan. De exemplu, partea de intervenţie pe Pilonul II vine din analiza swot şi analiza nevoilor.

„Unde mai trebuie şi unde continuă discuţiile sunt pe acele condiţionări impuse prin Politica Agricolă Comună. Va trebui să stabilim, de exemplu, ecoschemele. Dar nici aici nu va fi o discuţie foarte complexă, întrucât noi avem ecoscheme. Trecem prin două programe, două exerciţii financiare şi imaginea generală o avem. Important este să stabilim cuantumul sumelor pe fiecare element în parte”, a adăugat Micu.

De asemenea, acesta a menţionat că draftul planului naţional strategic va intra în consultare publică cu mediul asociativ, iar ulterior se va elabora o variantă finală a acestuia.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Renault și-a redus perspectivele de profitabilitate pentru acest an
Grupul Renault și-a redus perspectivele de profitabilitate pentru acest an
Având în vedere deteriorarea dinamicii pieței auto, presiunea concurențială crescută și anticiparea unei continuări a scăderii pieței de retail, Renault Group își revizuiește......
Administraţia Străzilor Bucureşti a scos la licitație trei contracte de lucrări pentru consolidarea pasajelor Obor și Lujerului și a Podului Băneasa
Administraţia Străzilor Bucureşti a scos la licitație trei contracte de lucrări pentru consolidarea pasajelor Obor și ...
Administraţia Străzilor Bucureşti anunţă pe SEAP licitaţie pentru consolidarea şi reabilitarea pasajelor Obor şi ...
Slovacia blochează adoptarea unui nou pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei. Premierul slovac Fico consideră idioată propunerea Comisiei de a renunța la importurile de gaze din Rusia
Slovacia blochează adoptarea unui nou pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei. Premierul slovac Fico consideră ...
Consiliul UE nu a reuşit să aprobe marţi al 18-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia ...
Confederația Națională a Cultivatorilor Direcți (Coldiretti) protestează la Bruxelles: „Von der Leyen, nu opri Europa”
Confederația Națională a Cultivatorilor Direcți (Coldiretti) protestează la Bruxelles: „Von der Leyen, nu opri Europa”
Coldiretti (Confederazione Nazionale Coltivatori Diretti), cea mai mare organizație agricolă din Italia și din Europa, ...