Stress test: cât supravieţuieşte România dacă ruşii taie gazul Europei. Importanţa interconexiunilor şi a Mării Negre

„Securitatea aprovizionării cu gaze naturale a țării noastre depinde, pe termen lung, de dezvoltarea resurselor interne de gaze naturale, onshore și offshore. În orizontul anului 2030, cel mai mare aport de securitate a aprovizionării îl pot aduce zăcămintele din Marea Neagră”.” Vulnerabilitatea aparte a României față de tranzitul de gaze naturale prin Ucraina și perspectiva întreruperii acestor fluxuri de către Federația Rusă începând cu 2020 – deși probabil că nu dintr-o dată, date fiind obligațiile contractuale ale Gazprom față de state terțe până după 2020 – evidențiază importanța planificării strategice și a dezvoltării neîntârziate a proiectelor de infrastructură și unor soluții alternative de apro-vizionare cu gaz natural”.

Acestea sunt două concluzii referitoare la viitorul siguranţei energetice a României, pe termen mediu şi mediu formulate de Vasile Iuga şi Radu Dudău, autorii studiului „Perspectivele gazelor naturale în România și modalități de valorificare superioară a acestora”.

Autorii studiului se bazează pe rezultatele unor teste de stress derulate în 2017 de ENTSO-G, Rețeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport de Gaze Naturale, care a simulat 19 scenarii de disfuncţionalitate a infrastructurii gaziere sau de întrerupere non-tehnică a livrărilor de gaze ruseşti prin Ucraina, situaţie care a mai avut de altfel loc.
Prima concluzie: la actuala infrastructură, consum şi interconexiuni, în zilele cu vârf de consum de iarnă, România trebuia trebuie să reducă 30% din consum în cazul unei sistări a livrărilor de gaze ruseşti prin Ucraina.

Iată ce spun, în detaliu, autorii studiului:
„Scenariul #1, intitulat „Întrerupere a tuturor livrărilor de gaze naturale către UE prin Ucraina” în intervalul 1 ianuarie – 28 februarie, indică o vulnerabilitate severă pentru Bulgaria, unde consumul de gaze naturale ar trebui redus cu 71% pe întreaga durata a crizei, respectiv o vulnerabilitate moderată pentru România (consum redus cu 9% în februarie) și una scăzută pentru Grecia (consum redus cu 2% în februarie), din cauza limitărilor de infrastructură : extracția din înmagazinările subterane este la maximum, capacitățile de transport gaze naturale către Bulgaria sunt complet folosite în lunile ianuarie și februarie, iar capacitatea de transport dintre Ungaria spre România este complet folosită în februarie.Pentru zilele de vârf de consum, vulnerabilitatea României ajunge la 30%, cea a Bulgariei la 79%, iar cea a Greciei la 17%„.

Pe de altă parte, chiar dacă proiectele de interes comun din zona noastră din domeniul gazelor în care s-a luat decizia finală de investiţie se vor şi realiza, România tot va avea o problemă de securitate energetică în cazul în care livrările de gaze ruseşti prin Ucraina se opresc. Şi va fi singura ţară din zonă , chiar dacă are a patra producţie de gaze din Europa, fiind obligată să reducă cu cel puţin 20% consumul în acest caz.

Iată, în detaliu, ce spun Iuga şi Dudău în studiu:

„Cel de-al doilea raport ENTSO-G la care ne referim este sus-menționatul GRIP 2017-2026, care prezintă planul regional de ivestiții în infrastructura gazieră pentru deceniul următor în țările Coridorului Sudic.
Planul este elaborat din perspectiva consumului estimat de gaze naturale în regiune și a stadiului dezvoltării principalelor proiecte de infrastructură. Numărul total de proiecte de transport de gaze naturale din regiune este de 131, dintre care doar 20 sunt în stadiul de decizie finală de investiție. 15 dintre acestea sunt proiecte de conductă, patru sunt de înmagazinare subterană, iar un proiect este de capacitate de regazificare GNL (gaz natural lichefiat-n.red).

Proiecțiile pentru 2030 realizate de ENTSO-G sub supozițiile planului GRIP arată că realizarea tuturor proiectelor de interes comun până în 2030 este suficientă pentru eliminarea oricărui risc de reducere a livrărilor în regiunea Coridorului Sudic – cu excepția notabilă a României.
Din nou, scenariul unei întreruperi prelungite a livrărilor de gaze prin Ucraina în lunile ianuarie-februarie indică un risc de securitate energetică pentru România.
În scenariul în care dezvoltarea infrastructurii gaziere se limitează la finalizarea proiectelor cu decizie finală de investiție, nivelul de disrupție în România în 2020 este de peste 20% (disponibilul pentru consum se diminuează cu 20%), iar în 2030 nivelul de disrupție urcă la peste 30%, ceea ce singularizează țara noastră ca fiind cea mai expusă pe termen lung la o întrerupere masivă a aprovizionării cu gaze naturale prin Ucraina.

Citeşte şi:

Două treimi din gazul din Marea Neagră va fi consumat în ţară, nu vom mai importa gaz rusesc – Deloitte

Desigur, perturbarea este diminuată dacă sunt realizate toate proiectele de interes comun din țară și din regiune – precum BRUA, Eastring, interconectorul bidirecțional Grecia-Bulgaria, gazoductul Trans-Adriatic TAP sau creșterea de capacitate a terminalului de regazificare GNL de la Revithoussa, Grecia – dar ea rămâne, totuși, semnificativă, respectiv de peste 20% în 2030.

Majoritatea proiectelor de interes comun vor fi finalizate după 2020. Dificultățile crescânde de acoperire a cererii de gaze naturale în România sunt anticipate pe fondul unei cereri în creștere și a unei producții locale în scădere, ce reprezintă, totuși, nu mai puțin de jumătate din întreaga producție de gaze naturale a statelor Coridorului Sudic”.

Cât de probabilă este varianta ocolirii Ucrainei de gazele ruseşti

Prin proiectele de gazoducte Nord Stream 2 şi Turk Stream , ruşii de la Gazprom vor să asigure aprovizionarea cu gaze naturale, la volume din ce în ce mai mari, a Europei, evitând Ucraina. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina (spre vest şi spre sud), ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, şi gazoductul Nord Stream.

Pare că scopul strategic este scoaterea Ucrainei, ţară cu care Gazprom are de ani de zile diferende comerciale, de pe harta tranzitului. După finalizarea Turk Stream şi a Nord Stream 2, cantitatea de gaze care ar urma să mai tranziteze Ucraina va scădea de până la zece ori.
„Noi nu spunem că tot tranzitul prin teritoriul Ucrainei va fi sistat. Pentru că există țări vecine, există regiuni care sunt la granița cu Ucraina in partea Europei și, fără îndoială, aprovizionarea acestor regiuni ale Europei va fi efectuata prin teritoriul Ucrainei. Este o altă chestiune că aceste volume vor fi, fără îndoială, mai puțin importante. Pot fi de aproximativ 10-15 miliarde metri cubi de gaz pe an”, spunea recent şeful Gazprom, Alexey Miller, chiar luna trecută.
Anul trecut, prin Ucraina au trecut 93 de miliarde de metri cubi de gaze ruseşti spre Europa.

Citeşte şi:

Ce se va alege de gazul din Marea Neagră românească, dacă se va scoate într-un final? Ruşii, şi nu doar ei, inundă Europa cu gaz

Ce e în Marea Neagră

În zona continentală a Mării Negre se derulează două proiecte de anvergură. Primul, în zona de apă adâncă, derulat de Exxon şi OMV Petrom, unde s-au descoperit reserve potenţiale de gaze de până la 84 de miliarde de metri cubi, iar al doilea, derulat de fondul de investiţii american Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas (BSOG), în zona de apă mică, are un potenţial cuprins între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi. În acest al doilea caz primele gaze vor ajunge la ţărm anul viitor, în timp ce, în primul caz, Exxon şi Petrom vor anunţa în acest an dacă vor lua decizia exploatării comerciale. În caz pozitiv, gazele vor ajunge la ţărm în anul 2020.
Potrivit estimărilor oficialilor de la Bucureşti, există circa 200 de miliarde de metri cubi de gaze rezerve în Marea Neagră doar pe ceea ce s-a săpat, adică cele trei perimetre deţinute de Lukoil, ExxonMobil şi OMV Petrom, respectiv Black Sea Oil and Gas.

În această perioadă, toţi concesionarii din Marea Neagră aşteaptă ca Parlamentul să promulge legea offshore, care să stabilească obligaţiile lor şi regimul fiscalităţii, înainte de a lua decizia finală de investiţie.

Citeşte şi:

Petroliştii din Marea Neagră spun că statul român pune taxe mai mari pe mare decât pe uscat. Ei susţin că practica europeană este exact pe dos. 

Importurile de gaze ruseşti ale României au fost, anul trecut, de 1,19 miliarde de metri cubi, potrivit statisticilor Gazprom Export.Volumul este cu circa 20% mai mic decât cel înregistrat în 2016, când, potrivit aceleiaşi surse, s-au importat 1,48 miliarde de metri cubi.

Cu acest volum, România esta ţara din zona central şi est europeană cu cele mai mici volume importate, dacă facem abstracţie de ţările mici şi de piaţa slovenă. În total în 2017, Gazprom a vândut în Europa Centrală şi de Est 36,3 miliarde de metri cubi de gaze naturale, un volum de circa trei ori mai mare decât consumul anual al României.