Stroe: Am instituit o comisie care de azi se mută şi lucrează la Tarom. Este necesară o restructurare a companiei
‘Brandul Tarom trebuie păstrat şi trebuie relansat. Am analizat în această perioadă situaţia de la Tarom. Aş putea să vă citesc 10 pagini din agenda mea despre TAROM. Ceea ce vreau să vă spun este că, începând de astăzi, am instituit o comisie condusă de secretarul de stat (în Ministerul Transporturilor – n. r.) Dragoş Titea în care sunt încă opt reprezentanţi, oameni cu multă cu experienţă de la Autoritatea Aeronautică, din minister, din domeniul transporturilor aeriene. Începând de azi, această comisie, numită prin ordin de ministru, se mută şi lucrează la compania Tarom. Fac o diagnoză a stării companiei – noi ştim în linii mari cum stau lucrurile acolo, avem un raport al Curţii de Conturi, avem un raport al corpului de control al prim ministrului vizavi de compania Tarom. Această comisie îşi va desfăşura practic activitatea zi de zi la Tarom, procedând la măsuri concrete, zilnice de reorganizare pe paliere mai mici sau mai mari de activităţi şi de eficientizare’, a spus Stroe.
Acesta a precizat că este necesară o restructurare a companiei, trebuie ‘umblat’ la structura de personal, însă nu ştie dacă şi la numărul de personal.
‘Trebuie să umblăm la structura de personal. Repet: la structura de personal. Nu ştim dacă vom vorbi şi de numărul de personal. Dar vreau să vă spun că o companie aeriană românească a transportat anul trecut peste 6 milioane de pasageri şi are în Compartimentul economico-financiar 28 de oameni. Tarom a avut 150, dar Tarom a transportat doar 2 milioane de cetăţeni şi are în această structură economico-financiară 100 de salariaţi şi nu de mult avea 150. Deci, trebuie să procedăm de urgenţă la o restructurare a companiei, astfel încât să asigurăm lucrul timp de 24 de ore de exemplu a serviciilor tehnice, pentru că serviciile tehnice trebuie să asigure mentenanţă şi să facă reparaţii timp de 24 de ore nu numai la aeronavele Tarom, ci şi la alte aeronave care aterizează pe Aeroportul Otopeni şi să facă venituri proprii. În prezent nu se întâmplă aşa. Şi, de asemenea, tot personalul companiei să fie într-un barem rezonabil corect de salariaţi, care să permită funcţionarea, dar fără să fie exagerări de personal’, a explicat ministrul Transporturilor.
De asemenea, şeful de la Transporturi a atras atenţia asupra consumului de piese şi materiale care este enorm la Tarom, dar şi în ceea ce priveşte costurile suplimentare pe care le generează multe agenţii ale operatorului naţional aerian existente în străinătate care nu-şi mai au rostul.
‘Trebuie să fim atenţi la consumul de piese şi materiale care este enorm la Tarom şi facem o analiză – nu se justifică. Trebuie să fim atenţi la consumuri în general, pe care le înregistrează această companie, la costurile suplimentare pe care le generează multe agenţii ale Tarom în străinătate, care nu-şi mai au rostul. Singurul criteriu care va sta la baza deciziei va fi criteriul de rentabilitate. Nu există criterii de altă natură. Doar criteriul de rentabilitate, criteriu fără culoare politică’, a subliniat Stroe.
Acesta a precizat că trebuie elaborată o strategie pentru Tarom, pentru a vedea dacă se lansează rute de lung curier, cum ar fi către China.
‘În paralel, trebuie să elaborăm o strategie pentru Tarom, timpul este foarte scurt pentru Tarom, care să ne spună clar ce avem de gând cu Tarom-ul pe mediu curier, dacă lansăm lung curierul, o colaborare cu alte companii, de exemplu cum ar fi Xiamen Airlines din China, care vrea să efectueze curse directe Beijing – Bucureşti şi au nevoie de mentenanţă tehnică. Ei folosesc nave Airbus pe care şi noi le putem repara. Această linie este de mare importanţă pentru noi, este o rută foarte circulată şi putem să facem aceste revizii ale acestor aeronave pe care le cunoaştem, suntem acreditaţi să le reparăm, avem acceptul companiei Airbus şi putem să facem venituri’, a adăugat Felix Stroe.
Oficialul MT a spus că evoluţia companiei Tarom este urmărită de premierul Mihai Tudose, care a cerut luarea de măsuri pentru salvarea acesteia.
‘Evoluţia acestei companii este urmărită personal de către premier, care ne-a cerut să luăm toate măsurile pentru salvarea ei. Toate măsurile legale, evident’, a subliniat el.
În altă ordine de idei, ministrul Transporturilor a dat asigurări că vor continua investiţiile la Aeroportul Otopeni.
‘Ne preocupăm în continuare să dezvoltăm aeroportul Otopeni, care este o sursă importantă de venituri şi o vom face şi în 2018’, a afirmat acesta.