Stroe: Noul Cod Rutier va fi aprobat săptămâna viitoare şi va opera 6 luni – 1 an

Economica.net
10 10. 2013
masini-trafic-sxc_49289200

‘Vom vedea care sunt rezultatele pe toate planurile, inclusiv la alcoolemie, dacă am fost prea drastici sau prea lejeri. În funcție de constatări, vom veni, probabil, cu modificări. Nu banii sunt problema, așa cum spun unii — e același lucru cu un milion de euro în plus sau fără—, problema este să nu mai vedem că mor copii, zilele trecute o studentă, un copil de școală. Este adevărat că este greu să ajungi de la București la Baia Mare, dar cât de greu le este celor care își îngroapă copiii din cauza conducerii cu viteză, a neatenției, a consumului de alcool? Trebuie să oprim acest lucru. Cât o să mai fiu ministru? O zi, o lună, un an, după aceea vin și eu la litera acestui cod’, a afirmat Radu Stroe.

El a menționat că noua prevedere privind alcoolemia se aliniază practicilor existente în majoritatea statelor europene.

Salonul Auto București & Accesorii 2013 s-a deschis joi, la Romaero, organizatorii așteptând la ediția din acest an un număr mediu de 5.000 de vizitatori/zi, păstrându-se, astfel, estimările realizate în urmă cu o lună.

SAB & Accesorii 2013 aduce în prim-plan 19 mărci de automobile, suprafața de expunere a acestora fiind de 8.000 de metri pătrați, atât în interiorul halelor de la Romaero, cât și la exterior. De asemenea, pe aproximativ 2.500 de metri pătrați expun firme specializate în accesorii auto, în timp ce circa 4.000 de metri pătrați la exterior sunt rezervate testărilor auto.

La SAB 2013 vor fi prezente mărcile: BMW, Chevrolet, Citroen, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jaguar, Kia, Land Rover, Mazda, Mercedes-Benz, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Seat, Skoda.

Pe de altă parte, ca și anul trecut, cel mai mare producător național de automobile, Dacia, a declinat participarea la salon, fără a oferi detalii suplimentare pe acest subiect.

SAB&Accesorii împlinește 20 de ani de la prima sa ediție, iar evenimentul este organizat sub patronajul Ministerului Economiei, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor și cu sprijinul Primăriei București și Registrului Auto Român.

Tematica evenimentului cuprinde: autoturisme și autovehicule utilitare ușoare și grele, vehicule hibride și electrice, motociclete, biciclete, piese și accesorii auto, moto și velo, sisteme audio și de navigație, echipamente și utilaje pentru service-uri și spălătorii auto, tuning auto și moto, presa de specialitate, societăți de leasing și de asigurări auto.

Țiriac Auto va aduce, în premieră națională, noul Mercedes S Class, noul Range Rover Sport, Jaguar F Type și Hyundai i35 facelift. Compania este prezentă la SAB&Accesorii 2013 cu 46 dintre cele mai reprezentative modele ale mărcilor din portofoliu (Ford, Hyundai, Jaguar, Land Rover, Mercedes-Benz și Mitsubishi Motors), într-un spațiu de expunere de 1.050 mp în interior și 407 mp la exterior.

De asemenea, Honda Auto România lansează, tot în premieră, modelul CR-V echipat cu noul motor diesel i-DTEC de 1,6 litri 120 CP și va expune la stand modelele Accord H Sedan 2.4 Type S — nou introdus în România, Jazz cu motor 1.4 pe benzină, Civic Hatchback, Civic Sedan 1.8.

Trust Motors, importatorul Peugeot și Citroen, expune întreaga gamă de modele reprezentative pentru toate segmentele, inclusiv sportivul RCZ facelift și noul crossover Peugeot 2008.

Pentru marca Citroen, noutățile la SAB vor fi C4 Picasso și Grand C4 Picasso, modele lansate de curând în Europa.

Metrotehnica Internațional va fi prezentă la SAB cu modelele celor trei mărci din portofoliul său — SEAT, Skoda și Ducati, Badsi Nissan va aduce Navarra și Micra, Opel și Chevrolet vor fi reprezentate de dealerul Di-Bas, Kia Rom Auto va aduce modelele Kia cee’d, Rio, Sorento, Optima, Sportage, dar și modelul Isuzu D-Max 2.5 DSL.

Mobility Networks va prezenta la SAB echipamente și accesorii pentru persoane cu dizabilități care nu renunță, însă, la automobil, Standox va aduce noua linie de vopsea Standoblue, Brenntag va prezenta produse folosite la reducerea gazelor de eșapament, iar 9695 va aduce în premieră pentru România cardurile de asistență rutieră fără limită de intervenții.

Organizatorii promit și o serie de evenimente conexe pentru adăugarea unui plus de valoare salonului — expoziție de mașini clasice, show-uri aviatice cu Iacării Acrobați, care vor face demonstrații aeriene, inclusiv nocturne, cu două avioane YAK 52TW, show-uri de parașutism, de drift și demonstrații off-road cu 15 mașini și cu participarea campionului național de raliuri Edwin Keleti.

În cadrul SAB & Accesorii 2013 va fi organizată, în parteneriat cu Oldtimer Studio, o expoziție inedită de mașini clasice denumită Bucharest Classic Car Expo, în cadrul căreia vor fi expuse mașini unicat, unele estimate la peste 100.000 de euro. În zilele de 18, 19 și 20 octombrie vor avea loc showuri aviatice cu Condor între orele 12,00 — 13,30, iar Călin Ciortan va executa show-uri de drift în cele două weekenduri ale evenimentului. De asemenea, în primul weekend al evenimentului pe pista de la Băneasa va avea loc un spectaculos concurs avion-auto-moto.

Programul de vizitare a expoziției auto și de accesorii este de joi, 10 octombrie, până duminică, 20 octombrie, între orele 10,00 — 20,00. Biletul de intrare costă 20 de lei, iar parcarea este 10 lei/zi.

Ultimul Salon internațional auto, de anvergură, a avut loc la București în 2007.