Structura CNA se modifică din 20 decembrie: şase noi membri îşi încep mandatele de şase ani

Structura CNA se modifică din 20 decembrie-Răsvan Popescu, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Lorand Turos, Constantin Duţu, Mircea Deacă îşi încheie mandatele-,doar Popescu şi Turos rămânând în componenţa noului Consiliu, cărora li se alătură Vasile Buda, Maria Gubernat, Florin Gabrea şi Laura Georgescu.
Economica.net - mar, 18 dec. 2012, 11:45
Structura CNA se modifică din 20 decembrie: şase noi membri îşi încep mandatele de şase ani

Ultima şedinţă a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) în actuala componenţă (Răsvan Popescu – preşedinte, Ioan Onisei – vicepreşedinte, Gelu Trandafir, Lorand Turos, Valentin – Alexandru Jucan, Narcisa Iorga, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Mircea-Valeriu Deacă, Constantin Duţă şi Mihai Mălaimare – membri) ar fi trebuit să se desfăşoare marţi, 18 decembrie. Însă şedinţa nu s-a putut desfăşura din lipsa cvorumului legal. Şedinţele CNA pot să se desfăşoare în prezenţa a cel puţin 8 din cei 11 membri ai Consiliului.

Structura CNA urmează să se modifice, deoarece mandatele lui Răsvan Popescu, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Lorand Turos, Constantin Duţu şi Mircea Deacă expiră. Prin Hotărârea Parlamentului numărul 49 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial pe 22 decembrie 2006, au fost numiţi membri titulari ai CNA pentru un mandat de şase ani: Răsvan Popescu, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Constantin Duţu, Dan Grigore şi Attila Gasparik.

Attila Gasparik şi-a dat demisia din CNA în martie 2008, fiind înlocuit de membrul lui supleant Attila Szasz, care, la rândul său, şi-a dat demisia din CNA în februarie 2012, fiind înlocuit în aceeaşi lună, prin decizia Parlamentului, de Lorand Turos.

În ceea ce-l priveşte pe Dan Grigore, şi acesta şi-a dat demisia din CNA, în martie 2012, în locul lui fiind numit de către Parlament Radu F. Alexandru, care însă nu şi-a preluat funcţia şi a decis să demisioneze din CNA la sfârşitul lunii aprilie. Locul lui Radu F. Alexandru în CNA a fost luat de supleantul acestuia, Mircea Valeriu Deacă.

Noii membri ai CNA – Viorel Vasile Buda, Florin Gabrea, Laura Corina Georgescu, Maria Monica Gubernat, Răsvan Popescu şi Lorand Turos – îşi încep în mod oficial mandatul pe 20 decembrie 2012, potrivit Hotărârii Parlamentului numărul 44 din 30 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial pe 31 octombrie 2012.

Pe 30 octombrie, plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor i-a votat pe Viorel Vasile Buda (susţinut de PNL), Lorand Turos (UDMR), Maria Monica Gubernat (PSD), Răsvan Popescu (PSD), Florin Gabrea (Preşedinţie) şi Laura Corina Georgescu (Guvern) în calitate de membri titulari ai CNA. Aceştia vor avea un mandat cu o durată de şase ani.

Potrivit unor surse din CNA, întrucât mandatele celor şase membri ai CNA expiră pe 21 decembrie 2012 (ultima lor zi de muncă, când se împlinesc şase ani de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii Parlamentului numărul 49 din 19 decembrie 2006, n.r.), iar noii membri ai Consiliului îşi încep mandatele pe 20 decembrie, timp de două zile (pe 20 şi 21 decembrie), CNA va avea 15 membri, în loc de 11 aşa cum prevede Legea audiovizualului.

Totuşi, alte surse din CNA au o interpretare diferită. Sursele citate spun că poate fi interpretat şi că mandatele celor şase membri ai CNA expiră, de fapt, pe 19 decembrie 2012, întrucât cei şase ani de mandat se calculează de la data la care Parlamentul a hotărât numirea, respectiv 19 decembrie 2006, şi nu de la publicarea ei în Monitorul Oficial, pe 22 decembrie 2006.

Chestiunea celor două zile de suprapuneri de mandat este importantă, pentru că pentru respectivele zile instituţia CNA (care este ordonator de credite, n.r.) ar trebui sau nu să plătească 17 salarii de membru al CNA, în loc de 11 salarii cât trebuie să plătească în conformitate cu numărul legal de membri stabilit de Legea audiovizualului. Funcţia de membru al CNA este asimilată funcţiei de secretar de stat.

În afară de cei şase membri ai CNA nou numiţi, din Consiliu mai fac parte Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu, Mihai Mălaimare şi Valentin-Alexandru Jucan, ale căror mandate vor expira fie în 2014, fie în 2018.

Mai precis, Iorga, Trepcea, Mititelu şi Mălaimare au fost validaţi ca membri titulari ai CNA în octombrie 2008, de Parlament, fapt pentru care mandatele lor vor expira în 2014. Narcisa Iorga a fost propusă ca membru al CNA din partea Preşedinţiei, Mihai Mălaimare şi Christian Mititelu au fost propuşi de Guvern, iar Cristina Trepcea – de Camera Deputaţilor.

Pe de altă parte, Valentin-Alexandru Jucan a fost numit membru titular în CNA în februarie 2012. Jucan a fost propus pentru această funcţie de grupurile parlamentare ale PDL, iar mandatul său va expira în 2018.

CNA în noua formulă – Răsvan Popescu, Lorand Turos, Valentin – Alexandru Jucan, Narcisa Iorga, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Mihai Mălaimare, Viorel Vasile Buda, Florin Gabrea, Laura Corina Georgescu, Maria Monica Gubernat – ar urma să se întâlnească pentru prima dată după Crăciun (posibil pe 27 sau 28 decembrie), într-o şedinţă în care se vor alege preşedintele şi vicepreşedintele CNA.

Potrivit articolului 14 din Legea audiovizualului numărul 504 din 11 iulie 2002, „(1) Consiliul este condus de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora. Mandatul este de 6 ani. (2) În absenţa preşedintelui conducerea Consiliului este asigurată de vicepreşedinte. (3) Vicepreşedintele este ales prin vot secret de către Consiliu, în prezenţa a cel puţin 9 membri ai acestuia, pentru un mandat de 6 ani. (4) Dacă funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte devine vacantă, se procedează la alegerea, în condiţiile alin. (1) şi (3), a unui preşedinte, respectiv vicepreşedinte”.

Consiliul Naţional al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar. Consiliul se întruneşte, în mod curent, de două ori pe săptămână, în şedinţe publice şi este mandatat să monitorizeze radiodifuzorii şi să aplice sancţiuni în cazul în care constată încălcări ale reglementărilor în vigoare. Totodată, CNA eliberează licenţe audiovizuale.

Membrii Consiliului sunt garanţi ai interesului public şi nu reprezintă autoritatea care i-a propus. Durata mandatului membrilor Consiliului este de 6 ani, iar numirea acestora se face eşalonat, în funcţie de expirarea mandatului. În cazul în care un loc în Consiliu devine vacant înaintea expirării mandatului, acesta va fi ocupat de supleant până la expirarea mandatului iniţial de 6 ani.

Membrii Consiliului au funcţie de demnitate publică asimilată funcţiei de secretar de stat, potrivit articolului 12 din Legea audiovizualului.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...