Structura ofertei de acţiuni Nuclearelectrica, aprobată săptămâna viitoare. Salariaţii vor discount
„Săptămâna viitoare ar urma ca Guvernul să discute şi să aprobe detaliile ofertei”, a declarat un oficial apropiat ofertei, pentru ECONOMICA.NET.
Oferta ar urma să înceapă nu mult după aprobare şi va dura circa 3 – 4 săptămâni.
La una dintre cele trei tranşe vor fi incluşi şi salariaţii, care au solicitat o reducere de preţ, potrivit sursei citate.
Oferta de vânzare a acţiunilor Nuclearelectrica va avea o structură apropiată celei prin care statul a cedat în luna aprilie 15% din titlurile Transgaz, preţurile de vânzare urmând să fie stabilite tot în funcţie de subscrierile investitorilor instituţionali.
„Ce rost ar avea să se inventeze altceva, când schema de la Transgaz a mers bine”, a spus oficialul citat.
Acţiunile ar urma să fie împărţite în trei tranşe, din care una pentru investitorii instituţionali şi salariaţii Nuclearelectrica, iar alte două destinate investitorilor de retail, în funcţie de volumul subscrierilor, caşa cum s-a derulat oferta de vânzare a acţiunilor Transgaz, în această primăvară potrivit Mediafax.
Oferta va avea două preţuri, unul minim şi unul maxim, iar investitorii instituţionali vor fi singurii care pot plasa ordine de subscriere în acest interval, în timp ce ceilalţi investitori şi salariaţii vor fi obligaţi să subscrie doar la preţul maxim, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern.
La fel ca la oferta secundară de la Transgaz, micii investitori, dar şi salariaţii vor putea cumpăra cu discount. În cazul salariaţilor va fi un discount fix, în timp ce pentru micii investitori de retail discountul variază în funcţie de ziua în care plasează ordinele de subscriere, potrivit Mediafax.
În primele trei zile va fi, cel mai probabil, un discount mai mare, iar din a patra o reducere mai puţin atractivă, aşa cum s-a procedat la oferta secundară de la Transgaz.
Fondul Proprietatea deţine în prezent 9,72% din acţiunile Nuclearelectrica, însă cel mai probabil nu va cumpăra acţiunile care îi revin la majorarea capitalului.
Managerului FP, Greg Konieczny le-a spus acţionarilor, în aprilie, că Fondul Proprietatea ar participa la ofertele pe care le va derula statul doar dacă va primi un discount foarte mare.
Dacă acţiunile ar fi vândute la preţul la care Fondul Proprietatea a evaluat participaţia sa la Nuclearelectrica, valoarea ofertei pentru 10% din titlurile producătorului de energie ar fi de aproape 580 milioane lei (128 milioane euro).
Listarea Nuclearelectrica este intermediată de consorţiul format din firmele de brokeraj Swiss Capital şi BT Securities.
Compania este sub autoritatea Ministerului Economiei, statul deţinând 90,28% din acţiuni.