STS: Arhitectura informatică a portalului IMM Invest a fost reproiectată, optimizată, securizată şi consolidată

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) precizează că arhitectura informatică a portalului IMM Invest a fost "reproiectată, optimizată, securizată şi consolidată", astfel încât să permită funcţionarea în condiţii de accesare simultană a unui număr ridicat de utilizatori, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 28 apr. 2020, 07:27
STS: Arhitectura informatică a portalului IMM Invest a fost reproiectată, optimizată, securizată şi consolidată

Potrivit unui comunicat al STS transmis AGERPRES, portalul IMM INVEST a fost preluat pentru „dezvoltare, administrare şi găzduire” de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale în baza analizei realizate împreună cu reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii.

Totodată, precizează sursa citată, specialiştii STS desfăşoară permanent activităţi de prevenire a incidentelor de securitate.

„În continuare, STS îşi manifestă toată deschiderea pentru acordarea sprijinului instituţiilor publice în dezvoltarea reţelelor de comunicaţii şi tehnologia informaţiei”, conform comunicatului.

Într-un comunicat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) remis luni AGERPRES se arată că „procedura de înscriere în Programul IMM INVEST România va fi reluată de la zero începând cu data de 28 aprilie, iar toţi antreprenorii care vor accesa aplicaţia au şanse egale”.

„Înscrierile online se vor desfăşura în sesiune continuă, până la sfârşitul anului 2020 şi până la epuizarea plafonului alocat de 15 miliarde de lei. În sesiunea anterioară de înscriere, nicio societate nu a fost înregistrată. Procedura va fi reluată de la 0 şi îi asigurăm pe antreprenorii care vor accesa aplicaţia că toţi pornesc în Programul IMM INVEST cu şanse egale”, se precizează în comunicatul citat.

Reprezentanţii Fondului de Garantare reamintesc faptul că principiul de aprobare a finanţărilor nu este primul venit – primul servit, iar platforma www.imminvest.ro este un registru unic electronic prin care se analizează doar dacă aplicantul este eligibil şi are statut de IMM. Confirmarea eligibilităţii nu reprezintă acordul de finanţare. După această primă verificare, documentele sunt transmise către banca selectată de către IMM, unde se va face analiza solvabilităţii şi se va aproba solicitarea de credit. În etapa următoare, dacă finanţarea este aprobată, documentaţia se retransmite la FNGCIMM pentru garantarea creditului şi pentru aprobarea ajutorului de stat. 

Te-ar mai putea interesa și
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat în Marea Roşie, precizând că sunt în curs de desfăşurare......
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.