Studiourile DreamWorks au cumpărat un canal de pe YouTube pentru adolescenţi

Economica.net
02 05. 2013
dreamworks_82936500

„AwesomenessTV este în prezent unul dintre canalele online cu cel mai rapid ritm de creştere a conţinuturilor, iar achiziţionarea sa va aduce o contribuţie incredibilă strategiei noastre care vizează segmentul digital”, a declarat Jeffrey Katzenberg, CEO al studiourilor DreamWorks.

Brian Robbins, fondatorul şi directorul executiv al AwesomenessTV, îşi va menţine funcţia pe care o ocupă în prezent, „pentru a continua să cultive conţinutul distinctiv al acestui brand”, au anunţat reprezentanţii companiei DreamWorks.

În plus, Brian Robbins va ocupa funcţia de producător executiv pentru celebrele studiouri hollywoodiene şi va dezvolta pentru DreamWorks Animation un canal digital care va difuza filme de animaţie pentru întreaga familie.

Cu peste 14,4 milioane de utilizatori, AwesomenessTV deţine o bază de peste 1 milion de înregistrări video care au fost vizualizate de peste 809 milioane de ori. Printre programele pe care le difuzează se evidenţiază „IMO” („In My Opinion”), un talk-show pentru adolescente, dar şi comedii, drame, emisiuni muzicale şi programe video independente precum „How to Be the Perfect Babysitter”.