Studiu: 1 din 5 pasageri europeni se consideră tratat necorespunzător de către companiile aeriene

Unul din cinci pasageri europeni afectaţi de zboruri anulate sau întârziate se consideră tratat necorespunzător de către companiile aeriene, fiind fie abandonat pe aeroport, fie nu primeşte informaţii şi hrană, arată rezultatele unui studiu de specialitate, dat miercuri publicităţii. 
Economica.net - mie, 16 mai 2018, 19:54
Studiu: 1 din 5 pasageri europeni se consideră tratat necorespunzător de către companiile aeriene

Pe de altă parte, 14% dintre pasagerii chestionaţi de AirHelp susţin că există prea puţin spaţiu pentru picioare între scaunul pe care îl ocupă şi cel din faţă, în timp ce un călător din 10 a întâlnit însoţitori de bord nepoliticoşi.

De asemenea, 7% dintre respondenţi au menţionat că sunt obligaţi să îşi înregistreze bagajul de mână la biroul de check-in, 4% sunt nevoiţi să îşi schimbe locul în avion şi 5% s-au văzut nevoiţi să achite suplimentar pentru costurile ascunse.

La nivel general, 37% dintre pasagerii europeni sunt nemulţumiţi de companiile aeriene, considerând că sunt prost trataţi de către acestea.

Potrivit Regulamentului European 261, pasagerilor afectaţi de zboruri întârziate mai mult de două ore şi efectuate pe o distanţă de peste 1.500 km companiile aeriene trebuie să le ofere vouchere pentru mâncare şi băutură şi posibilitatea de a efectua două apeluri telefonice sau de a transmite două email-uri. Dacă este necesar, companiile aeriene trebuie să ofere cazare şi transferuri. Dacă zborul întârzie mai mult de trei ore ori este anulat din motive care ţin de transportatorii aerieni, inclusiv greve spontane, pasagerii au dreptul la despăgubiri de până la 600 de euro de persoană.

Pasagerii pot aplica pentru despăgubire în termen de trei ani de la momentul întârzierii, anulării, ori refuzului la îmbarcare. Despăgubirea poate fi solicitată accesând site-ul AirHelp. Compania a lansat la începutul acestui an un instrument care scanează mail-urile cu rezervările de zboruri ale utilizatorilor Gmail, Microsoft Outlook şi Hotmail şi care îi anunţă pe pasageri dacă zborul lor este eligibil pentru despăgubire. Instrumentul se regăseşte şi în aplicaţia AirHelp, în care pasagerii trebuie doar să scaneze cartea de îmbarcare. Ulterior, aceştia au opţiunea de a permite AirHelp să solicite compensarea de la compania aeriană. Aplicaţia AirHelp este disponibilă gratuit în Google Play şi Apple App Store.

Studiul AirHelp a fost realizat în perioada 31 ianuarie – 6 februarie 2018 pe un eşantion de 7.103 persoane cu vârsta de peste 18 ani, din care 6.648 de pasageri. Ţările în care a fost efectuată cercetarea sunt: Germania, Marea Britanie, Spania, Suedia, Danemarca, Italia şi Norvegia. Datele au fost furnizate de YouGov Deutschland GmbH.

AirHelp este liderul mondial în obţinerea compensaţiilor pentru pasageri, ca urmare a întârzierii, anulării sau supraîncărcării zborului. Din 2013, când compania a fost fondată, peste cinci milioane de pasageri au fost ajutaţi să primească despăgubiri în valoare de 300 de milioane de euro. AirHelp are reprezentanţe în Europa, Asia şi America de Nord, care deservesc 30 de ţări, oferind asistenţă în 16 limbi. Compania are peste 500 de angajaţi la nivel mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Foarte probabil, mâine se va semna protocolul coaliţiei
Bolojan: Foarte probabil, mâine se va semna protocolul coaliţiei
Preşedintele interimar al PNL, premierul desemnat Ilie Bolojan, a anunţat că protocolul coaliţiei de guvernare va fi semnat cel mai probabil luni....
După China, Rusia critică și ea SUA și vorbește despre căi politice și diplomatice
După China, Rusia critică și ea SUA și vorbește despre căi politice și diplomatice
Rusia a condamnat ferm duminică atacurile americane asupra instalațiilor nucleare ale Iranului, denunțând bombardamente ...
VIDEO Autostrada Unirii A8: Cum arată șantierul deschis de turcii de la Nurol pe tronsonul Tg Mureș – Miercurea Nirajului
VIDEO Autostrada Unirii A8: Cum arată șantierul deschis de turcii de la Nurol pe tronsonul Tg Mureș – Miercurea ...
Asociația Moldovea vrea Autostradă a postat săptămâna aceasta imagini cu lucrările începute de constructorul turc ...
Americanii au folosit 14 bombe anti-buncăr GBU-57 și peste 125 de avioane militare noaptea trecută
Americanii au folosit 14 bombe anti-buncăr GBU-57 și peste 125 de avioane militare noaptea trecută
Atacul aerian efectuat de SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost un ...