Studiu: 25% dintre companii iau în calcul importul de angajaţi pentru a-şi acoperi deficitul de forţă de muncă

Un sfert dintre companiile care au participat la studiul PayWell 2019, realizat de PwC România, iau în calcul importul de forţă de muncă pentru a-şi acoperi deficitul de angajaţi, cererea fiind, în special, pentru muncitori necalificaţi sau sezonieri, potrivit News.ro. 
Economica.net - lun, 28 oct. 2019, 14:07
Studiu: 25% dintre companii iau în calcul importul de angajaţi pentru a-şi acoperi deficitul de forţă de muncă

„Companiile care şi-au exprimat această intenţie provin preponderent din sectoare precum hoteluri şi restaurante, construcţii sau agricultură. O tendinţă similară a apărut, conform studiului, în servicii de tip business process solution si IT&C”, se arată în comunicat.

Specialiştii avertizează că România se confruntă cu un deficit acut al forţei de muncă, mai ales în sectoarele menţionate, ca urmare a migraţiei, problemelor demografice sau ale sistemului educaţional din ultimele decenii. Potrivit estimărilor PwC, pentru a susţine o creştere economică de 3,5% este nevoie de încă 1 milion de angajaţi, până în 2022.

„Importul forţei de muncă poate fi o soluţie temporară pentru anumite sectoare. Pe termen mediu şi lung, însă, companiile ar trebui să se concentreze pe adoptarea şi punerea în practică a unor programe de educaţie şi dezvoltare a competenţelor angajaţilor, în special digitale, având în vedere că în următorul deceniu automatizarea si introducerea inteligenţei artificiale vor înlocui preponderent locurile de muncă care presupun activităţi repetitive. Inovarea şi digitalizarea vor contribui la eficientizarea proceselor, urmând ca cererea pentru angajaţii mai puţin calificaţi să scadă, mai ales în domenii precum agricultură sau industrie manufacturieră, unde există cea mai mare probabilitate ca locurile de muncă să fie înlocuite”, a declarat Ionuţ Sas, Partener, People&Organisation Leader PwC România, potrivit News.ro

Aproximativ 600.000 de locuri de muncă din România vor fi afectate de transformarea digitală generată de noile tehnologii, potrivit studiului PwC Workforce Disruption Index. Dintre acestea, 275.000 ar putea fi înlocuite de automatizare. Deşi companiile spun că găsesc greu angajaţi, România are una dintre cele mai mari ponderi ale populaţiei inactive din Uniunea Europeană, potrivit analizei Paywell.

„În acelaşi timp ne confruntăm cu o situaţie paradoxală: avem una dintre cele mai scăzute rate ale şomajului din Uniunea Europeană, de 3,2%, cea mai mică din ultimii 30 de ani, dar avem al treilea cel mai ridicat nivel al populaţiei inactive dintre statele membre. Cauzele sunt diverse şi multe dintre ele au legătură cu structura economiei pentru că există regiuni ale ţării unde oportunităţile de angajare sunt foarte reduse sau inexistente. Unele companii au aplicat programe de educaţie sau formare profesională în aceste zone. O astfel de abordare ar contribui la utilizarea potenţialului uman existent”, a declarat Oana Munteanu, Senior Manager, People&Organisation PwC România.

Excluzând pensionarii şi populaţia de peste 15 ani care urmează o formă de învăţământ, peste 1,1 milioane persoane sunt teoretic disponibile pentru a fi angajate, potrivit PwC.

Eşantionul pe care a fost realizat studiul nu e reprezentativ la nivel naţional. 

Te-ar mai putea interesa și
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte companii generează pierderi de două miliarde de lei
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte ...
Pierderile generate la nivel naţional de 266 de întreprinderi publice se ridică la 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte companii generează pierderi de două miliarde de lei, în condiţiile......
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
Cântăreţul britanic Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat marţi familia ...
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. Interceptări
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. ...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au interceptat o convorbire telefonică în care preşedintele ANPC, Cristian ...
Banca Angliei se gândește să renunțe la crearea lirei sterline digitale – surse Bloomberg
Banca Angliei se gândește să renunțe la crearea lirei sterline digitale – surse Bloomberg
Oficialii de la Banca Angliei se gândesc dacă să anuleze planurile de creare a lirei sterline digitale pentru gospodării, ...