Studiu: 46% dintre salariaţii din sectorul public de sănătate au sporurile pentru condiţii de muncă la nivel minim
Conform cercetării ce a vizat percepţia salariaţilor din sănătate asupra impactului OUG nr. 114/2018 privind aplicarea unor măsuri fiscal-bugetare, 5% dintre salariaţii chestionaţi au menţionat că sporul pentru condiţii de muncă este sub nivelul minim prevăzut în Regulamentul de sporuri, cu încălcarea legii. „Majoritatea acestor spitale se află în subordinea Ministerului Sănătăţii. Pentru aceşti salariaţi garanţia oferită de Guvern de a asigura acordarea cel puţin a sporului minim este contrazisă de realitate”, se arată în concluziile studiului.
În acelaşi timp, raportarea sporurilor pentru condiţii de muncă la salariile de bază se află pe primul loc în ierarhia revendicărilor susţinute de către salariaţii din sectorul public de sănătate. Pe locul doi în acest clasament al revendicărilor se găseşte îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale salariaţilor şi de tratament ale pacienţilor prin creşterea finanţării unităţilor sanitare, iar pe poziţia a treia se află eliminarea inechităţilor generate de acordarea sporurilor pentru condiţiile de muncă.
„Efectele OUG nr. 114/2018 asupra veniturilor angajaţilor se adaugă nemulţumirilor deja existente legate de modul de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă, supra-impozitarea indemnizaţiei de hrană, diminuarea sporului pentru sâmbete şi duminici, neacordarea voucherelor de vacanţă tuturor salariaţilor din unităţile sanitare. Ţinând cont că efectele includ introducerea unor excepţii pe perioadă nedeterminată de la principii legale esenţiale, cum ar fi eliminarea raportării sporurilor pentru condiţii de muncă la salariile de bază pentru circa 50% dintre salariaţii din unităţile publice, anularea raportării sporurilor de tură, de lucru în zilele libere legale şi de gardă la salariile de bază, situaţia generează un sentiment general de insatisfacţie la nivelul salariaţilor din sectorul public de sănătate”, notează sursa citată.
Potrivit datelor, 46% dintre salariaţii din sectorul public de sănătate au sporurile pentru condiţii de muncă situate la nivel minim sau sub acest nivel. „Procentul salariaţilor care au sporurile pentru condiţii de muncă la nivel minim sau sub nivelul minim este semnificativ mai mare în cazul unităţilor sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii decât în cazul celor aflate în subordinea consiliilor locale. Transpuse în realitate, cifrele arată în unele cazuri situaţii de-a dreptul şocante: salariaţii din spitale mari, aflate „la capătul de linie al complexităţii tratamentului’, au sporurile pentru condiţii de muncă semnificativ mai mici decât salariaţii care lucrează în unele spitale aflate în subordinea consiliilor locale”, precizează realizatorii studiului.
Totodată, circa 40% dintre salariaţii care lucrează în zilele libere legale au indicat o scădere a sporului pentru activitatea desfăşurată în aceste zile, iar sindicaliştii susţin că, în condiţiile constrângerilor introduse de prevederile OUG nr. 114/2018 şi absenţei protecţiei promise de Guvern, acest spor riscă să diminueze continuu, situaţia lui fiind de-a dreptul precară”.
„Consecinţa firească o constituie scăderea continuă a procentului salariaţilor care vor mai dori să lucreze în zilele libere legale (consecinţa fiind deja vizibilă în timpul sărbătorilor de la sfârşitul anului 2018)”, precizează Federaţia „Solidaritatea Sanitară’.
Datele obţinute în cadrul acestui studiu constituie o parte din informaţiile ce vor fi prezentate de către reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară’ în cadrul negocierilor de joi, 17 ianuarie 2019, ce urmează să se desfăşoare cu ministrul Sănătăţii, acestea fiind completate de datele publicate deja privind impactul creşterilor salariale asupra plăţilor informale şi de prezentarea analitică a impactului OUG nr. 114/2018, pe fiecare categorie de salariaţi.
Studiul a fost realizat de Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Socială „Solidaritatea’ în perioada 27 decembrie 2018 – 14 ianuarie 2019 pe un eşantion de 1.244 de salariaţi.