Studiu: 57% dintre românii emigraţi vor să se întoarcă în ţară

Economica.net
04 10. 2017
2_04388000

„Pentru a investi în ţara lor, românii au nevoie de încredere şi de oportunităţi, au nevoie de exemple de succes în care să se regăsească. Corupţia, birocraţia şi neîncrederea în clasa politico-administrativă sunt principalele bariere pentru repatrierea prin antreprenoriat. Încercăm să micşorăm aceste bariere prin puterea exemplului, prin platforma RePatriot, prin întâlniri directe în care lucrăm împreună umăr la umăr pentru a genera plusvaloare afacerilor noastre şi României”, a declarat Marius Bostan, iniţiatorul RePatriot.

Astfel, 56% dintre românii emigraţi vor să investească în România, iar cei din Marea Britanie vor să investească în România în pondere de 69%, considerând că cele mai atractive domenii sunt turismul (37%) şi agricultura (38%), însă principala lor barieră este corupţia din România.

„Un trend interesant şi explicabil în contextul Brexit se observă la românii din Marea Britanie, care, pe lângă faptul că vor să se întoarcă în ţară în procent foarte mare, vor să şi investească în România, marea majoritate dorind să înceapă o afacere (56%). Românii din diaspora cu experienţă în mediul de business sunt cel mai potrivit catalizator pentru atragerea de investiţii româneşti şi străine noi”, a declarat Claudiu Vrînceanu, unul din liderii proiectului RePatriot.

Pentru românii care vor să se întoarcă, principalul motiv este regăsirea „cuibului”, astfel încât 68% spun că vor să fie „din nou acasă”.

Un procent de 47% vor să facă ceva pentru România, iar 39% vor să înceapă o afacere în ţară.

Dintre românii din Marea Britanie care vor să se întoarcă în ţara, 56% vor să înceapă o afacere.

Ei se declară optimişti cu privire la potenţialul de schimbare al României şi, în plus, vor să folosească aici lucrurile pe care le-au învăţat, şi să ajute la schimbarea în bine a mentalităţii româneşti.

„Faptul că cei care vor să se întoarcă au potenţialul de a aduce o energie nouă şi de a schimba mentalităţi, pe lângă faptul că vor să şi investească în afaceri, reprezintă una din cele mai importante concluzii ale studiului”, a declarat Adina Nica, director general Open-I Research.

De asemenea, 43% dintre românii din diaspora estimează că în următorii ani lucrurile se vor îmbunătăţi în România, iar 26% cred că lucrurile se vor înrăutăţi.

„Dintre românii care nu vor să se întoarcă în ţară (43% din românii emigraţi), 82% declară că principalul motiv este corupţia şi 70% clasa politică. Dacă aceste probleme s-ar ameliora, împreună cu îmbunătăţirea sistemului sanitar şi reducerea birocraţiei, aceştia ar lua în considerare repatrierea. Din păcate, cei care nu vor să se întoarcă în ţara sunt cei în care s-a investit cel mai mult pentru educaţie în ultimii ani, ei având, mai mult decât media, studii superioare şi vârstă între 25 şi 45 de ani”, a declarat Adina Nica.

Odată emigraţi, românii ţin legătura cu ţara, în special cu familia. Mai mult decât atât, ei transferă bani în ţară, 71% au transferat bani în ultimele 12 luni (procentul cel mai mare se înregistrează la emigranţii din Spania, 78%).

Studiul privind românii din diaspora a fost iniţiat în luna august, de către agenţia de cercetare Open-I Research la cererea RePatriot.

Chestionarul a fost completat online de către 1.192 români emigraţi în ţări precum Spania, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Germania, SUA, Franţa, Canada, Austria, Norvegia, Belgia.

Open-I Research este o companie de cercetare pentru strategie de marketing.

RePatriot, proiect al Fundaţiei Romanian Business Leaders, este o platformă de consiliere şi informaţie, care îşi propune să faciliteze accesul românilor din străinătate la oportunităţile din ţară.