Studiu: 91% dintre români sunt de acord cu adoptarea unor reguli care să garanteze protecţia şi remunerarea creatorilor de conţinut

Asociaţia "Europa pentru creatori" a derulat un sondaj de opinie pentru a afla percepţia cetăţenilor din Uniunea Europeană despre relațiile dintre UE și platformele de internet și protecția și remunerarea creatorilor. Datele studiului au arătat că 91% dintre românii participanți la sondaj sunt de acord cu adoptarea unor reguli care să garanteze protecția și remunerarea creatorilor, iar 84% dintre repondenți consideră că platformele online ar trebui să remunereze organizațiile media pentru refolosirea conținutului acestora.
Economica.net - joi, 06 sept. 2018, 09:08
Studiu: 91% dintre români sunt de acord cu adoptarea unor reguli care să garanteze protecţia şi remunerarea creatorilor de conţinut

Sondajul online, realizat de Harris Interactive, a chestionat 6.600 de cetățeni cu vârste peste 18 ani din Spania, Italia, Germania, Polonia, Cehia, România, Grecia și Franța (statele în care a fost dezbătută Directiva UE pentru drepturile de autor). Aceste state reprezintă aproximativ 60% din membrii Parlamentului European și sunt decidenți critici în dezbaterile privind Directiva Drepturilor de Autor.

Propunerea de Directivă privind Dreptul de Autor în Piaţa Unică Digitală vizează, printre aletele, asigurarea unei oferte de conținut mai variate și un acces mai larg la aceasta la nivel online și transfrontieră; norme îmbunătățite privind drepturile de autor în domeniile cercetării și educației; asigurarea condițiilor unei piețe mai echitabile și sustenabilă pentru creatori și presă.

Sondajul a mai relevat faptul că 67% dintre români consideră că giganții americani din tehnologie au mai multă putere decât Uniunea Europeană, iar 51% dintre repondenți sunt de părere că giganții din tehnologie compromit funcționarea democrației în Europa.

„Aceste rezultate sunt extrem de relevante și se constituie într-un apel de trezire pentru membrii Parlamentului European, înaintea votului asupra Directivei UE a Drepturilor de Autor, din 12 septembrie. Balanța puterilor trebuie să fie schimbată în favoarea creatorilor și cetățenilor”, a spus Veronique Desbrosses, directorul general al Asociaţiei Europene a Autorilor şi Compozitorilor (European Grouping of Societies of Authors and Composers – GESAC).

Sondajul de opinie mai arată următoarele:

– 66% dintre repondenți cred că platformele online nu împart în mod corect veniturile cu creatorii de conținut al căror conținut apare pe site-urile respective, repondenții din Franța (76%) și Germania (72%) arătând categoric că modul de distribuire a acestor venituri este incorect
– 81% dintre repondenți cred că platformele ar trebui să remunereze mai corect organizațiile media, cel mai mare număr de repondenți care sunt total de acord ca legislația să echilibreze regulile jocului fiind în Germania (43%) și România (41%).

„Acesta este primul sondaj de opinie realizat vreodată care analizează percepția influenței giganților mondiali din tehnologie asupra funcționării democrației în Europa. Rezultatele arată clar că cetățenii așteaptă acțiune”, a spus Jean-Daniel Lévy, coordinatorul departamentului Opinie al Harris Interactive.

Sondajul a fost realizat între 24 și 30 august 2018 pe un eșantion reprezentativ de cetățeni din țările targetate.

„Europa pentru creatori” adună laolaltă cetățeni, creatori și organizații dedicate să lupte pentru Directiva Drepturilor de Autor. Asociaţia îi reprezintă pe creatorii și pe deținătorii de drepturi de autor, printre care se află autori, compozitori, muzicieni, cântăreți, pictori, sculptori, regizori, producători, jurnaliști, scriitori, oameni de știință și academicieni. 

Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România a lansat o petiţie prin care solicită modificarea legilor actuale care reglementează Internetul și, în special, articolele privind drepturile de autor care favorizează tot mai mult giganții tehnologiei în detrimentul utilizatorilor simpli.

Petitia poate fi accesata aici.

Te-ar mai putea interesa și
ASF: Volumul total al subscrierilor de pe piața asigurărilor din România a ajuns la 16,9 miliarde de lei în primele nouă luni din 2024
ASF: Volumul total al subscrierilor de pe piața asigurărilor din România a ajuns la 16,9 miliarde de lei în primele nouă ...
Volumul total al activităţii de subscriere pe piaţa asigurărilor s-a situat la valoarea de 16,9 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2024, din care 81% reprezintă prime brute......
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding și subsidiarele au primit un credit sindicalizat în valoare de 73 de milioane de euro pentru refinanțarea ...
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie cu metroul, începând de la 1 ianuarie 2025, tariful pentru o călătorie ...
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod ...
Contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (30,59 km) are 11 oferte, anunță marți Cristian Pistol, directorul ...