Studiu ANCOM: Utilizatorii din România plătesc, în medie, 34 de lei pe lună pentru internetul fix

Unul din doi români plăteşte, în medie, 34 de lei pe lună pentru serviciile de internet fix de acasă, iar în peste 80% dintre gospodării aceste servicii au fost achiziţionate de la acelaşi furnizor împreună cu alte servicii de comunicaţii electronice, conform rezultatelor unui studiu de piaţă al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), publicate joi şi preluate de Agerpres.
Economica.net - joi, 17 sept. 2015, 20:10
Studiu ANCOM: Utilizatorii din România plătesc, în medie, 34 de lei pe lună pentru internetul fix

În funcţie de valoarea facturilor plătite în fiecare lună de către utilizatorii de internet fix, datele oficiale arată că 47% dintre cei chestionaţi scot din buzunar între 31 şi 50 lei, iar 34% au de plătit lunar între 20 şi 30 de lei, în timp ce 11% dintre ei au o factură mai mică de 20 de lei.

Pe de altă parte, doar 8% dintre cei care au participat la acest studiu au declarat că au semnat un contract care depăşeşte 51 de lei/lună.

Potrivit cercetării, în 82% dintre gospodării, serviciile de internet fix au fost achiziţionate de la acelaşi furnizor împreună cu alte servicii de comunicaţii electronice (televiziune, telefonie fixă sau mobilă, internet mobil), suma plătită lunar fiind, în medie, de 70 de lei. Principalul motiv pentru care consumatorii preferă o ofertă la pachet în locul serviciilor separate este acela al costului total mai mic, serviciile în pachet fiind şi mai uşor de utilizat şi de plătit.

Marea majoritate a respondenţilor (85%) se declară mulţumită de conexiunea de internet fix pe care o are de la furnizorul actual, 77% dintre aceştia apreciind că pot contacta cu uşurinţă serviciul clienţi atunci când au probleme cu conexiunea. De asemenea, în ceea ce priveşte viteza contractată, la nivel naţional, 20% dintre gospodării au viteze sub 50Mbps, în timp ce 43% au viteze contractate de peste 50Mbps, cea mai frecvent întâlnită viteză contractată fiind de 100 Mbps. Peste o treime dintre respondenţi (37%) au menţionat că nu cunosc viteza maximă precizată în contract.

În mediul urban, 46% din gospodării au contractat viteze de peste 50 Mbps la conexiunea de internet fix, comparativ cu 32% în mediul rural.

Totodată, conexiunile de internet fix din gospodării sunt utilizate, în medie, de aproximativ 2,5 persoane, valoare aproape egală cu cea a numărului mediu de membri ai unei gospodării. În plus, 40% dintre utilizatorii de internet fix utilizează şi servicii de internet mobil (prin telefonul mobil/smartphone, stick USB sau tabletă), 13% dintre aceştia declarând că nu folosesc internetul mobil atunci când se află acasă.

Studiul de piaţă despre utilizarea de acasă a serviciilor de internet fix în rândul populaţiei României a fost realizat pentru ANCOM de Mercury Research în perioada octombrie-noiembrie 2014, pe un eşantion de 1.469 de persoane care au şi folosesc conexiune de internet acasă, reprezentativ la nivel naţional pentru populaţia cu vârsta de peste 16 ani.

Marja de eroare este de +/-2.6%, la un nivel de încredere de 95%.

Te-ar mai putea interesa și
Mai multă marfă din Turcia în Europa. Exportatorii turci vor să aducă 600 de camioane/zi în portul Constanța
Mai multă marfă din Turcia în Europa. Exportatorii turci vor să aducă 600 de camioane/zi în portul Constanța
Exportatorii turci vor să-și treacă marfa prin portul Constanța, după întârzierile mari și cozi kilometrice la granița cu Bulgaria, scrie presa din Turcia. Nave Ro-Ro vor aduce zilnic 600 de......
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și ...
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...