STUDIU: Creştere sub aşteptări, puţin peste 2%, a pieţei locale de software şi servicii IT, în 2017

Economica.net
12 09. 2018
it_industry1_620x400_69280800

Cifra de afaceri totală a sectorului IT a crescut cu 11 procente în 2017, comparativ cu 2016, atingând pragul de 4 miliarde de euro, în condițiile în care, în ediția precedentă a studiul ANIS, analiștii au estimat că va depăși această valoare în 2017. Pentru 2018, este preconizat ca veniturile totale generate de industria de software și servicii IT să ajungă la 4.5 miliarde de euro.

Exportul de software și servicii IT contribuie decisiv, cu 3.025 miliarde de euro, mai exact 75.6%, la valoarea întregului sector IT, în creștere cu peste 14% față de valoarea înregistrată în anul precedent. Venitul generat intern, însă, a crescut cu doar 20 milioane de euro (2.1%), de la 955 milioane de euro cât au fost înregistrați în 2016, la 975 de milioane în 2017. Din totalul exportului de produse și servicii IT, aproximativ 75% merge către piața europeană, 22% către cea americană, restul fiind direcționat către alte piețe.

Companiile din top 10 generează circa un sfert din valoarea pieței. De asemenea, din topul 300 al celor mai mari companii de software și servicii IT care activează pe piața locală, 40% sunt firme românești. Situația sectoarelor de business care au contribuit cu cele mai importante cote la venitul domestic din piața de software și servicii IT este următoarea: industrial – 22%, sectorul public – 20%, banking – 16%, telecom – 11%, utilități, retail, servicii – câte 8%.

„Este îmbucurător că industria tech își continuă creșterea, însă previziunile arată că în condiții similare, va atinge în curand o fază de platou. Pentru menținerea și accelerarea ritmului de creștere, companiile au nevoie de un mediu predictibil și sănătos, care să încurajeze investițiile semnificative în tehnologie în toată economia și în sistemul public. În același timp, industria tech își concentrează prioritățile de dezvoltare în zona de inovație și în proiecte de educație cu impact pe termen mediu și lung, lucru care se reflectă și în proiectele ANIS”, a declarat Teodor Blidăruș, Președintele ANIS.

Potrivit studiului ANIS, numărul total de angajați cu contracte full-time din sectorul de software și servicii IT a ajuns în 2017 la 89,850 de specialiști, o creștere cu 7.5% comparativ cu 2016. Dintre aceștia, 88.6% ocupă posturi tehnice, restul deținând poziții în departamente non-tehnice. Trei sferturi dintre companiile cu cei mai mulți angajați au capital străin.

Înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse. În cadrul ANIS sunt reunite peste 130 de companii, cu capital românesc sau străin, mici sau multinaţionale, cu sedii în toate marile centre IT din ţară, ceea ce asigură asociaţiei reprezentativitate la nivel naţional. Membrii ANIS generează peste 38.000 de locuri de muncă.