STUDIU: Industria auto mondială încetineşte şi este obligată să se reinventeze, marcată de reglementări din ce în ce mai stricte
„Forţaţi să se conformeze acestei noi situaţii tehnologice şi dorinţelor consumatorilor, producătorii de automobile investesc masiv în reproiectarea maşinilor, crescând costurile de producţie”, spun analiştii Coface.
Mai mult, apariţia pe piaţă a multor jucători noi precum Google Waymo, Tesla, Arcfox sau Aiways – creşte incertitudinea pe o piaţă obişnuită cu o anumită stabilitate şi cu tendinţe de concentrare prin fuziuni, achiziţii şi investiţii comune.
În septembrie 2018, Uniunea Europeană (UE) a fost afectată de punerea în aplicare a normelor stricte de certificare a noilor modele de maşini, procedura de testare armonizată la nivel mondial a vehiculelor uşoare (WLTP).
Un fenomen global
„Aceste reguli mai stricte au condus în special la blocaje pentru producătorii de automobile, aprobările întârziate generând o lipsă de modele disponibile la dealeri. Prin urmare, clienţii şi-au întârziat cumpărăturile, lucru care a avut un impact direct asupra numărului de înmatriculări (-23,5% în septembrie 2018)”, se menţionează în studiu.
Pe lângă aceste bariere tehnice şi administrative, s-a prefigurat o tendinţă negativă la nivelul consumatorilor din zona euro încă de la începutul anului 2018. Acest lucru descurajează consumatorii să cumpere vehicule noi, mai ales în condiţiile în care stimulentele pentru a trece la consumul de energie ecologică scad simţitor.
Piaţa americană este, de asemenea, afectată de o cerere mai redusă (-1,1% la sfârşitul lunii octombrie 2019, în special pentru berline şi alte maşini, deşi surprinzător de stabilă pentru SUV-uri, furgonete şi alte camioane uşoare). Această tendinţă continuă să afecteze activităţile producătorilor de automobile, odată cu închiderea mai multor fabrici din ţară, potrivit News.ro.
Dificultăţi care afectează întregul ecosistem
Nu îl ultimul rând, piaţa chineză este grav afectată de scăderea cererii (-4% în octombrie 2019), în mare parte din cauza unei anumite atitudini de expectativă a consumatorilor care aşteaptă stimulentele fiscale anunţate de guvern. Acest lucru se adaugă efectelor războiului comercial dintre China şi Statele Unite.
În plus, marile municipalităţi, cum ar fi Beijing, Shanghai şi alte oraşe similare, impun limite stricte pentru înmatriculările de maşini în fiecare an. Prin urmare, gospodăriile chineze se orientează masiv către maşini la mâna a doua.
„În mod firesc, dezvoltarea şi veniturile furnizorilor de automobile sunt puternic afectate de această încetinire. Raţionalizarea costurilor de producţie şi a evoluţiilor tehnologice legate de constrângerile de mediu impuse producătorilor de maşini au repercusiuni asupra întregului lanţ de aprovizionare. Acest lucru este valabil în special pentru cheltuielile de cercetare şi dezvoltare. Acest aspect poate duce la fuziuni şi achiziţii pentru a raţionaliza costurile respective şi a aduce pe piaţă tehnologii decisive cu impact asupra peisajului industriei auto”, mai spun analiştii.