Studiu IRES: 94% dintre șoferi chestionați consideră benefică introducerea în legislație a tarifelor de referință pentru reparații
Studiul IRES mai arată și că 93% dintre români își doresc să știe care este valoarea despăgubirii plătite de asigurătorul RCA în cazul unei daune, iar 71% dintre români ar fi deranjați dacă valoarea plătită ar fi considerabil mai mare pentru reparația unui autovehicul în cazul unei despăgubiri acoperite de polița RCA față de reparația efectuată fără asigurare. Mai mult, impactul costului mai ridicat al reparațiilor despăgubite din polița RCA față de cel al unei reparații fără RCA asupra evoluției primelor de asigurare este un motiv de îngrijorare pentru 85% dintre șoferi (+3 puncte procentuale față de 2019).
UNSAR consideră la rândul sau că adoptarea unei legislații care să impună tarife de referință ar fi benefică pentru milioane de șoferi români, în contextul în care, potrivit asociației, dauna medie plătită pentru o polița obligatorie RCA a crescut anul trecut cu 7% față de 2019, până la nivelul de 9.005 lei, în timp ce prima medie aferentă acestui tip de asigurare a scăzut cu aproximativ 2%, la 628 de lei. Aceste valori reies din analiza celor mai recente date publicate de către Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor. Evoluțiile daunei medii plătite de asigurători au cunoscut niște creșteri substanțiale în ultimii 5 ani. Astfel, față de 2016, dauna medie RCA a crescut anul trecut cu 27,5% (de la 7.061 de lei la 9.005 lei).
Și în 2020, an marcat de pandemia de COVID-19, indicatorii pieței RCA continuă să rămână pe minus. Astfel, rata combinată pe segmentul RCA a depășit din nou nivelul supraunitar, situându-se la 113,49%. De altfel, chiar dacă s-a redus față de 2019, rata combinată pe RCA se află la finalul lui 2020 la un nivel mai ridicat decât cel înregistrat în 2018 (113,49% vs. 111,75%), în ciuda pandemiei.
Totodată, rata cheltuielilor și administrare și de achiziție pentru polițele RCA, care face parte din calculul ratei combinate, a scăzut în 2020 față de 2019, ceea ce reflectă eforturile asigurătorilor pentru eficientizare și pentru reducerea cheltuielilor (ex. îmbunătățire fluxuri, procese, digitalizare etc.), se specifică în comunicatul transmis.
“Subliniem încă o dată că industria de asigurări susține introducerea unui tarif de referință pentru reparațiile auto, cu titlu informativ, și nu o co-plată sau impunerea unei plafonări a tarifelor aferente reparațiilor auto. Aceste prețuri, introduse cu titlu orientativ, ar ajuta consumatorii să fie mai bine informați cu privire la costurile implicate, în cazul în care ar fi păgubiți RCA. În plus, ar putea limita anumite derapaje existente pe piață reparațiilor auto”, au mai precizat reprezentanții Uniunii.
Și cu acest prilej, UNSAR nu își uită vechile răfuieli pe care le are cu Confederația Operatorilor și Transporatorilor Autorizați din România (COTAR), despre care susține că își continuă campania de dezinformări cu privire la sectorul asigurărilor RCA, prezentând date trunchiate. Ca de obicei, UNSAR nu dă numele asociație transporatorilor cu care se află în conflict, pomenind doar că este vorba de o organizație patronală care reprezintă interesele unei părți a firmelor de transport rutier, fără competențe în domeniul serviciilor financiare.
UNSAR atrage atenția că dezinformări se suprapun contextului pandemiei de COVID-19 și pot afecta suplimentar și în mod nejustificat încrederea clienților și stabilitatea economiei românești.
Potrivit celor mai recente date ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), industria de asigurări a plătit în fiecare zi a anului 2020, numai în baza polițelor RCA, despăgubiri de aproape 1,8 milioane de euro, mai precizează asocatia asigurătorilor.