Studiu: Persoanele cu abonament medical, de două ori mai des la medic decât cele fără abonament

10 06. 2021
medic_51920500

Studiul a fost prilejuit de împlinirea a 25 de ani la instituirea acestui tip de abonamente în România, în prezent existând 1,6 milioane de abonaţi.

În dezbaterea organizată la Senat de Intact Professional Debates a fost evidenţiat rolul abonamentelor medicale în prevenţie, în degrevarea presiunii asupra sistemului public de sănătate şi impactul acestor abonamente în economia naţională.

Potrivit raportului EY, în anul 2019, investiţiile realizate de sistemul medical privat au reprezentat aproximativ 2% din totalul investiţiilor din economie din acel an.

Vicepremierul Dan Barna a pledat pentru „încurajarea dezvoltării sistemului de asigurări private de sănătate”.

„E foarte mult de recuperat în privinţa calităţii serviciului medical în sectorul public.(…) Sectorul privat poate să contribuie la uşurarea poverii sectorului public pe zona de prevenţie, medicina primară. E cunoscut faptul că dacă ai probleme medicale uşoare, mergi la privat, dacă ai unele grave – mergi la stat (…) Românii plătesc o grămadă de bani în sistem, trebuie să aibă dreptul să direcţioneze o parte dintre ei către un asigurător pe care şi-l aleg”, a spus Barna.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a menţionat că „abonamentele medicale contribuie foarte mult la partea de prevenţie şi implicit la menţinerea stării de sănătate a celor care le folosesc”.