Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România

Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat miercuri preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, informează Interfax.
AGERPRES - mie, 18 dec. 2024, 17:55
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România

„Studiul de fezabilitate pentru construirea unui cablu submarin din Azerbaidjan până în Europa, via Marea Neagră, va fi finalizat în următoarele săptămâni sau luni”, a declarat Aliyev într-un interviu pentru postul rus de televiziune RBC.

Potrivit lui Aliyev, cablul va fi capabil să exporte 4 Gigawaţi de energie în prima fază, faţă de 1 GW cum s-a declarat iniţial.

„Totuşi, având în vedere necesităţile de energie ale ţărilor europene, chiar dacă şi ele investesc foarte mult, ştim că vor fi în continuare într-o poziţie de deficit, astfel încât vor avea nevoie de surse suplimentare de energie verde”, a spus Aliyev.

La data de 17 decembrie 2022, guvernele din Azerbaidjan, Georgia, România şi Ungaria au semnat, la Bucureşti, un Parteneriat strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi, documentul presupunând realizarea unui cablu submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră.

La începutul lunii septembrie 2024, CNTEE Transelectrica, Georgian State Electrosystem, AzerEnerji şi MVM Electrical Works au semnat actele constitutive ale companiei de proiect Green Energy Corridor Power Company, cu sediul în România, care va implementa proiectul „Coridorul Verde”, respectiv un cablu submarin de înaltă tensiune în curent continuu, care va conecta, prin Marea Neagră, România şi Georgia, conexiunea fiind prelungită în Ungaria şi Azerbaidjan.

Lucrările pentru amplasarea cablului ar urma să dureze trei până la patru ani iar costul estimat al proiectului este de 3,5 miliarde de euro. Comisia Europeană intenţionează să susţină acest proiect cu 2,3 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Cum mai arată lucrările la cel mai lung viaduct, construit de turcii de la Ozaltin
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Cum mai arată lucrările la cel mai lung viaduct, construit de turcii de la Ozaltin
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu șantierul turcilor de la Ozaltin din Autostrada Transilvania (A3). Aceștia construiesc un viaduct de 1,2 kilometri peste un cimitir și......
Noi prețuri la energie electrică, de la 1 ianuarie, pentru toți românii. Cât veți plăti la factură
Noi prețuri la energie electrică, de la 1 ianuarie, pentru toți românii. Cât veți plăti la factură
Prețurile finale la la energia electrică se vor modifica, pentru toți clienții din România, începând cu 1 ianuarie ...
Pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei au adus peste 1,3 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii în patru luni, efect direct al eliminării excepţiei de la plata CASS prin Legea 141 – analiză
Pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei au adus peste 1,3 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii în patru luni, efect ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a corectat mai multe inechităţi istorice din finanţarea sistemului asigurărilor sociale ...
6 din 10 mașini noi vândute în Europa sunt SUV-uri. Dacia Duster și Ford Puma, printre cele mai căutate
6 din 10 mașini noi vândute în Europa sunt SUV-uri. Dacia Duster și Ford Puma, printre cele mai căutate
Piața auto europeană a suferit o transformare semnificativă în ultimii ani, SUV-urile ocupând locul central. În 2025, ...