SUA: 30 de ani de la inaugurarea parcului de distracţii Disney-MGM Studios

Economica.net
30 04. 2019
disney_hollywood_studios_567_80104500

”Lumea în care ai intrat a fost creată de Walt Disney Company şi este dedicată Hollywoodului- nu un loc de pe hartă, ci o stare de spirit care există oriunde oamenii visează, se minunează şi îşi imaginează, un loc unde iluzia şi realitatea fuzionează prin magia tehnologiei.

Vă urăm bun venit într-un Hollywood care nu a existat vreodată, dar va fi întotdeauna”, a fost mesajul de deschidere al directorului concernului Walt Disney, Michael Dammann Eisner, la 1 mai 1989. La 9 august 2007, preşedintele Walt Disney World, Meg Crofton, a anunţat că Disney-MGM Studios va fi redenumit Disney’s Hollywood Studios, schimbare pusă în practică la 7 ianuarie 2008.

”Numele reliefează cum parcul a evoluat de la reprezentarea epocii de aur a filmelor până la celebrarea noului divertisment pe care Hollywoodul de astăzi îl oferă în muzică, televiziune, cinema şi teatru”, a fost argumentul publicat odată cu anunţarea schimbării de marcă. Parcul este împărţit pe mai multe zone tematice: Bulevardul Hollywood- principala intrare, Echo Lake, Străzile Americii (Streets of America), Curtea Animaţiei (Animation Courtyard), Zona Pixar (Pixar Studios) şi Bulevardul Sunset (Sunset Boulevard).