SUA acuză Rusia că a trimis sisteme de apărare aeriană în estul Ucrainei
‘Este cea mai mare cantitate de echipament rus de apărare aeriană din estul Ucrainei din luna august’, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf, într-un comunicat.
Ea a precizat că natura tot mai complexă a manevrelor de pregătire ‘nu lasă nicio îndoială în privinţa implicării Rusiei’, scrie Agerpres.
‘Manvrele au inclus şi UAV-uri ruse, probă de necontestat a prezenţei ruse’, a adăugat Harf, referindu-se la aşa-numitele vehicule aeriene fără echipaj (UAV) sau drone.
În acelaşi timp, Rusia trimite noi forţe la graniţa cu Ucraina, a mai spus ea. ‘După ce a menţinut o prezenţă relativ stabilă de-a lungul graniţei, Rusia trimite unităţi adiţionale în regiune’, a mai spus purtătoarea de cuvânt, precizând că sporirea acestei prezenţe face ca Rusia să aibă la graniţa cu Ucraina cel mai mare contingent din luna octombrie.
Ucraina şi aliaţii săi occidentali acuză de multă vreme Moscova că trimite trupe şi arme în sprijinul rebelilor proruşi, acuzaţie negată în permanenţă de Rusia.