SUA anulează sancţiunile împotriva firmelor magnatului rus Oleg Deripaska

Statele Unite au anulat duminică sancţiunile împotriva concernului Rusal şi a altor companii având legături cu magnatul rus Oleg Deripaska, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 28 ian. 2019, 07:45
SUA anulează sancţiunile împotriva firmelor magnatului rus Oleg Deripaska

Administraţia preşedintelui Donald Trump a trecut peste obiecţiile opoziţiei democrate, care a încercat să impună în Congresul SUA menţinerea sancţiunilor. Luna aceasta, 11 congresmeni republicani li s-au alăturat democraţilor, susţinând continuarea măsurilor împotriva Rusal, a companiei-mamă a acestui gigant al industriei aluminiului, En+, şi a firmei JSC EuroSibEnergo din domeniul energetic.

Duminică, Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a comunicat că Deripaska deţine acum – direct şi indirect – mai puţine acţiuni în cele trei companii şi nu mai exercită controlul asupra acestora. Astfel, majoritatea membrilor consiliilor de administraţie vor fi independenţi, iar printre ei se vor afla inclusiv americani şi europeni fără legături de familie cu oligarhul sau cu alte persoane supuse sancţiunilor americane.

Oleg Deripaska, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este în continuare pe lista persoanelor sancţionate de Statele Unite. El a avut legături şi cu Paul Manafort, fostul director de campanie electorală al lui Donald Trump. Manafort a recunoscut în septembrie 2018 că a influenţat martori şi a complotat împotriva SUA, dar preşedintele american şi Rusia neagă că ar fi avut vreo înţelegere secretă.

Oficiali de la Washington îşi exprimaseră îngrijorarea privind efectul pe care îl pot avea sancţiunile împotriva Rusal – cel mai mare producător de aluminiu din lume – asupra industriei respective, la scară mondială. Măsurile împotriva Rusal au fost urmate de creşterea cererii de aluminiu produs în China. Exporturile chinezeşti în domeniu au atins anul trecut un nivel record.

 

Te-ar mai putea interesa și
Economia americană a scăzut în primele trei luni din 2025, dar mai puțin decât estimarea de la sfârșitul lunii aprilie
Economia americană a scăzut în primele trei luni din 2025, dar mai puțin decât estimarea de la sfârșitul lunii aprilie
Economia SUA s-a contractat în ritm anual cu 0,2% în perioada ianuarie-martie 2025, primul declin din ultimii trei ani, războaiele comerciale ale preşedintelui Donald Trump perturbând afacerile,......
Rompetrol Well Service are un nou administrator provizoriu
Rompetrol Well Service are un nou administrator provizoriu
Rompetrol Well Services S.A. informează investitorii de la Bursa de Valori București că Turlybekov Nurdaulet a fost numit ...
Grindeanu: Salariul meu de 13.000 de lei în mână este cam al 180-lea ca valoare în grila Ministerului Transporturilor
Grindeanu: Salariul meu de 13.000 de lei în mână este cam al 180-lea ca valoare în grila Ministerului Transporturilor
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că salariul lui de ministru este de aproximativ 13.000 de ...
Poate România să iasă din criză cu o politică fiscală „smart”, fără creșteri de taxe? Cel mai mare specialist britanic în taxe și concurență vine la București. Unde, ce și cu cine va discuta
Poate România să iasă din criză cu o politică fiscală „smart”, fără creșteri de taxe? Cel mai mare specialist ...
O nouă ediție a "Free Market Road Show", poate singurul eveniment de calibru care a promovat libertățile economice inclusiv ...