SUA anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 400 de milioane de dolari
Această nouă tranşă de asistenţă militară cuprinde muniţii pentru sistemele de rachete antiaeriene Patriot şi NASAMS, muniţii pentru lansatoarele multiple de rachete HIMARS, drone Hornet, proiectile de mortier de calibrul 60 mm şi 120 mm, rachete aer-sol Hydra, vehicule blindate, rachete antitanc şi alte echipamente preluate din stocurile armatei americane, a precizat Pentagonul într-un comunicat.
Dintre aceste echipamente se remarcă dronele Hornet, oferite acum în premieră Ucrainei.
Acest ajutor este menit să ajute „ucrainenii să recupereze” teritoriile ocupate de trupele ruse, afirmă într-un comunicat separat secretarul american de stat Antony Blinken.
De când Rusia a atacat Ucraina şi a ocupat noi teritorii ale acesteia în februarie anul trecut, Washingtonul a oferit Kievului zeci de pachete de asistenţă militară, care împreună depăşesc suma de 43 de miliarde de dolari.
Noul pachet de ajutor militar survine în timp ce armata ucraineană îşi continuă contraofensiva lansată la începutul lunii iunie şi prin care încearcă recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia, având ca prim obiectiv străpungerea frontului în sud şi atingerea Mării Azov pentru a separa trupele ruse şi a le tăia coridorul terestru spre Crimeea, dar rezultatele sunt deocamdată modeste.
Aproape lipsită de sprijin aerian, în timp ce armata rusă îşi foloseşte avioanele şi elicopterele de atac, armata ucraineană a recuperat doar puţin mai mult de 200 de kilometri pătraţi de teritoriu, cu preţul unor pierderi semnificative, inclusiv de echipamente occidentale (tancuri, blindate, obuziere etc.), şi se loveşte de rezistenţa trupelor ruse dispuse pe mai multe linii defensive fortificate şi protejate de câmpuri dense de mine.
Potrivit The New York Times, în primele două săptămâni ale contraofensivei armata ucraineană a pierdut circa 20% din armamentul greu, rata pierderilor scăzând ulterior, după ce comandanţii ucraineni au făcut schimbări tactice, recurgând mai mult la atacuri susţinute de artilerie pentru a epuiza trupele ruse, acestea din urmă beneficiind însă de o superioritate cantitativă a artileriei, pe care o folosesc la rândul lor intens.