SUA ar putea iniţia noi sancţiuni economice împotriva Rusiei – Biden

Vicepreşedintele american Joe Biden i-a transmis miercuri preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko că Statele Unite ale Americii vor lucra cu aliaţii lor pentru a 'impune noi costuri Rusiei', dacă Moscova nu îşi va folosi influenţa pentru a opri violenţele separatiste din estul Ucrainei, a anunţat Casa Albă, citată de Reuters.
Economica.net - joi, 19 iun. 2014, 06:24
SUA ar putea iniţia noi sancţiuni economice împotriva Rusiei - Biden

Avertismentul lui Biden a venit pe fondul luptelor ce au loc în estul acestei foste republici a Uniunii Sovietice, lupte ce s-au soldat cu moartea a 147 de soldaţi ucraineni şi cu rănirea altor câteva sute. Vicepreşedintele american a explicat că Rusia nu şi-a respectat angajamentul de a nu mai trimite militanţi şi arme peste graniţă.

‘Vicepreşedintele avertizează că Statele Unite ale Americii vor colabora cu partenerii lor pentru a impune noi costuri Rusiei, în cazul în care aceasta îşi va menţine cursul actual’, a precizat Casa Albă într-un comunicat.

Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană (UE) au impus sancţiuni împotriva unor persoane individuale şi companii din Rusia, după ce Moscova a anexat peninsula ucraineană Crimeea în martie, şi au ameninţat cu extinderea sancţiunilor economice asupra unor sectoare ale economiei precum energia şi mineritul.

Potrivit Reuters, se aşteaptă ca liderii UE să discute despre sancţiuni în cadrul unei reuniuni programate la 27 iunie. Biden şi Poroşenko au căzut de acord să ‘rămână în legătură’ în perspectiva acestei întâlniri, conform Casei Albe.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...