SUA au dat undă verde vânzării de avioane F-16 către Turcia şi F-35 pentru Grecia

Guvernul american a dat vineri, după luni de negocieri, undă verde vânzării de avioane de vânătoare F-16 către Turcia, precum şi F-35 către Grecia, după ratificarea de către Ankara săptămâna aceasta a aderării Suediei la NATO, scrie AFP.
AGERPRES - sâm, 27 ian. 2024, 07:42
SUA au dat undă verde vânzării de avioane F-16 către Turcia şi F-35 pentru Grecia

Departamentul de Stat a notificat oficial Congresul, după cum prevede legea americană, despre această dublă vânzare vineri seara, a indicat jurnaliştilor un responsabil american sub protecţia anonimatului.

Pentru a face acest lucru, Statele Unite au aşteptat până când instrumentele de ratificare de către Turcia a aderării Suediei la NATO au fost depuse fizic la Washington, a precizat acest responsabil, demonstrând caracterul ultrasensibil al negocierilor care au prevalat în acest acord, scrie Agerpres.

În calitate de depozitar al Tratatului Atlanticului de Nord, toate instrumentele de ratificare trebuie să fie depuse în capitala federală, care va găzdui un summit în iulie pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a NATO.

Pe de altă parte, legea americană cere ca Congresul să fie notificat cu privire la orice vânzare de arme americane către un guvern străin.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power primește o finanțare de 12,4 milioane de euro pentru construirea primelor sale centrale fotovoltaice din România
Grupul polonez R.Power primește o finanțare de 12,4 milioane de euro pentru construirea primelor sale centrale fotovoltaice ...
Grupul R.Power, unul dintre liderii europeni în sectorul energiei regenerabile, a semnat un acord de finanțare de tip project finance cu Bank Gospodarstwa Krajowego (Banca Națională de Dezvoltare......
Guvernare pe datorie și tatuaje tradiționale
Guvernare pe datorie și tatuaje tradiționale
Menținerea unui echilibru economic este o provocare pentru orice țară, iar România nu face excepție. Creșterea economică ...
Portul Constanța este pentru Kazahstan o poartă de acces esențială pe piețele europene INTERVIU
Portul Constanța este pentru Kazahstan o poartă de acces esențială pe piețele europene INTERVIU
Roman Vassilenko, ministrul adjunct al afacerilor externe al Kazahstanului, ne-a vorbit despre posibilitățile de colaborare ...
Valentin Ștefan: Modernizarea Poştei Române nu depinde doar de noi, depinde şi de partenerii noştri, fie că e vorba de parteneri economici sau de instituţiile statului
Valentin Ștefan: Modernizarea Poştei Române nu depinde doar de noi, depinde şi de partenerii noştri, fie că e vorba ...
Modernizarea Poştei Române nu depinde numai de companie ci şi de partenerii săi economici sau instituţiile statului, ...