SUA au extins o licenţă a Chevron pentru a relua producţia de petrol în Venezuela şi a importa ţiţei în SUA
Decizia permite Chevron să reia proiectele petroliere existente în ţara sancţionată de SUA şi să aducă noi cantităţi de petrol la rafinăriile din Statele Unite.
Cu toate acestea, decizia limitează plăţile în numerar către Venezuela, ceea ce ar putea reduce cantitatea de petrol disponibilă pentru Chevron.
Termenii licenţei au rolul să împiedice compania petrolieră de stat venezueleană PDVSA să primească venituri din vânzările de petrol din Venezuela ale Chevron, au spus oficialii americani.
Licenţa a fost acordată pentru şase luni, iar ulterior va fi reînnoită lunar automat, potrivit Trezoreriei SUA.
SUA au eliberat licenţa în aceeaşi zi în care Venezuela şi liderii opoziţiei au început un dialog politic în Mexico City, acceptând să solicite Naţiunilor Unite să supravegheze un fond pentru a ajuta la furnizarea de hrană, asistenţă medicală şi infrastructură venezuelenilor.
Condiţiile împiedică Chevron să-ajute Venezuela, stat membru al OPEC, să dezvolte noi câmpuri petroliere, dar oferă companiei o modalitate de a recupera o parte din miliardele de dolari datorate de PDVSA prin vânzările de petrol.
Statele Unite au declarat că îşi rezervă dreptul de a anula sau de a revoca licenţa în orice moment.