SUA au scumpit vizele turistice, pentru studenţi şi pentru lucrători sezonieri

29 03. 2023
Customs forms at border point of entry (USA)
Customs forms at border point of entry (USA)

Mai exact, costul vizelor de turism şi afaceri (categoriile B1/B2 şi BCC) şi pentru studenţi va creşte de la 160 de dolari la 185 de dolari, scrie Agerpres.

Costul pentru unele vize pentru lucrători sezonieri (categoriile H, L, O, P, Q şi R) va creşte de la 190 de dolari în prezent la 205 dolari, iar vizele pentru comercianţi şi investitori (E) vor ajunge să coste 315 dolari, faţă de 205 în prezent.

Departamentul de Stat al SUA a transmis într-un comunicat că tarifele aşa-numitelor vize pentru non-migranţi se calculează pornind de la costurile serviciilor consulare. Ultima revizuire a unor preţuri a avut loc în 2014.

Instituţia a dat asigurări că vizele de muncă şi de turism sunt „esenţiale” pentru politica externă a preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, care „recunoaşte rolul fundamental al călătoriilor în economia” ţării.

„Departamentul de Stat se angajează să faciliteze călătoriile legitime în Statele Unite atât pentru imigranţi, cât şi pentru non-imigranţi”, se arată în comunicatul menţionat.