SUA au trimis avioane de vânătoare invizibile F-22 în Coreea de Sud

Coreea de Sud a confirmat miercuri că mai multe avioane de vânătoare invizibile americane F-22 'Raptor' au fost desfăşurate în Coreea de Sud, pentru manevre aeriene comune, în pofida detensionării din relaţia cu Phenianul, informează AFP.
Economica.net - mie, 02 mai 2018, 05:15
SUA au trimis avioane de vânătoare invizibile F-22 în Coreea de Sud

Avioane F-22 ‘Raptor’ au survolat deja Coreea de Sud în decembrie, atunci când cei doi aliaţi au organizat cele mai importante exerciţii aeriene ale lor, la câteva zile după lansarea unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) capabile să lovească orice loc de pe teritoriul continental al SUA.

Coreea de Nord reacţionează întotdeauna în mod vehement la desfăşurarea de avioane invizibile F-22, F-35A sau F-35B, care pot, potrivit Phenianului, să fie folosite pentru lovituri de mare precizie.

Acest anunţ a intervenit după ce presa sud-coreeană a informat duminica trecută că opt avioane F-22 au aterizat în acea zi la baza militară din Gwangju, în sudul peninsulei.

Exerciţiile aeeiene ‘Max Thunder’ vor începe la 11 mai şi vor dura două săptămâni. Ele vor implica în jur de o sută avioane din cele două ţări.

‘Max Thunder este un exerciţiu regulat care era prevăzut cu mult timp înainte să apară proiectul de summit între SUA şi Coreea de Nord’, a anunţat într-un comunicat Ministerul sud-coreean al Apărării, solicitând presei să nu emită ‘speculaţii’ în ceea ce priveşte intenţiile acestei desfăşurări.

Cotidianul conservator Chosum Ilbo a avansat ideea că această desfăşurare de avioane este menită să sporească presiunea asupra Coreei de Nord, înainte de întâlnirea istorică dintre preşedintele american, Donald Trump, şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un.

Localitatea Panmunjom din Zona Demilitarizată (DMZ) ce separă cele două Corei, care a găzduit vinerea trecută un rar summit intercoreean, este citat drept posibil loc pentru întâlnirea dintre Kim Jong Un şi Donald Trump. Potrivit cotidianului Chosum Ilbo, sosirea de avioane F-22 ar putea de asemenea avea menirea de a întări securitatea pentru cazul în care summitul se va desfăşura la Panmunjom.

Te-ar mai putea interesa și
O pâine cu Telemea de Ibănești  a fost inclusă într-o carte cu rețete culinare a UE
O pâine cu Telemea de Ibănești a fost inclusă într-o carte cu rețete culinare a UE
Rețeta pentru pâinea românească coaptă cu Telemea de Ibănești și sos de brânză de capră a fost inclusă în colecție de rețete cu produse tradiționale din statele membre, alături de......
Scăderi pe BVB, după anunţul privind retragerea PSD de la guvernare
Scăderi pe BVB, după anunţul privind retragerea PSD de la guvernare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) înregistra scăderi de aproape 3% pe aproape toţi indicii în şedinţa de joi, în jurul ...
Pensia medie lunară a ajuns la 2.582 lei în trimestrul trei, în creştere cu 6,4%
Pensia medie lunară a ajuns la 2.582 lei în trimestrul trei, în creştere cu 6,4%
Pensia medie lunară a crescut cu 6,4% în trimestrul trei, comparativ cu trimestrul precedent, până la valoarea de 2.582 ...
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de ...